Eroare la compania de salubritate din Iaşi. Cum s-a trezit un român cu 131.000 de lei în cont

Data actualizării: Data publicării:
bancnote 100 de lei bani_shutterstock_431687935
Foto. Shutterstock

Compania de salubritate din Iaşi cere poliţiei să-l identifice pe cetăţeanul căruia i-a trimis, în urmă cu mai bine de un an, 131.000 de lei. Banii ar fi trebuit să ajungă la firma care livrează combustibil, însă aceasta a transmis un număr de cont greşit.

131.000 de lei reprezintă totalul taxelor de salubritate plătite, într-o lună, de 15.400 de ieşeni. Şi trebuia să achite comsumul de combustibil pentru o perioadă similară. Doar că banii au ajuns în contul unei persoane fizice şi, din martie 2017 până acum, firma de salubritate nu a reuşit să-i recupereze.

Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi: Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi pentru luarea măsurii care se impun, în funcţie de rezultatele acestuia.

-Trebuie să fie puse persoane care sunt competente pentru aşa ceva. Banii ăştia să îi pună în alt cont fără să nu... Nu mi se pare normal.

-Se mai întâmplă să greşeşti. Adică mi se pare că e firească şi greşeala celui care a pus banii şi i-a transferat greşit în contul ăla.

-Cum să greşeşti? Nici cu o mie nu greşeşti.

Într-o primă fază, firma de salubritate a dat în judecată cele două bănci prin intermediul cărora a trimis banii. Tribunalul a considerat că nu este vina instituţiilor, atâta timp cât acestea au virat sumele în contul indicat. Compania a contestat decizia şi a cerut ajutorul poliţiei, deoarece băncile refuză nu doar să recupereze banii, ci şi să facă public numele celui care, din câte se pare, i-a și cheltuit.

Prof. Univ. dr. Vasile Cocriş, specialist domeniul bancar: Din punct de vedere tehnic, banca este exonerată de răspundere dacă titularul şi contul corespund. Deci sunt două elemente cheie: numele titularului de cont şi un număr de cont.

Firma de salubrizare deserveşte municipiul Iaşi şi 31 de comune din judeţ. Anul trecut, cifra de afaceri a fost de 64 de milioane 680 de mii de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță