Cazul „Georgiana”. Fetița se reface, ancheta continuă. Asistentele neagă că au fost implicate în vânzarea copilului

Data publicării:
captura copil vandut mioara radu 5-3

Una este să iei și una este să cumperi, da? E o diferență”. Este singura explicaţie venită din partea uneia dintre asistentele care au îndrumat reporterii Digi24 spre cumpărarea Georgianei.

La cinci zile după ce a fost filmată cu camera ascunsă, asistenta de la maternitatea din Moreni susţine că vorbele i-au fost interpretate. În apărarea femeii a sărit şi şefa ei.

„Asistenta incriminată în medierea vânzării unui copil...nu sună bine, sună prost. Niciuna dintre asistente nu a pronunțat cuvântul vanzare”, spune Mihaela Ionescu, director medical al Spitalului Moreni.

Acum Georgiana este îngrijită de medicii spitalului din Moreni. „Manâncă de stinge şi când îi e foame o știe toata secție. E bine merci, e frumoasă”, adaugă Mihaela Ionescu.

Iar cei patru fraţi ai ei sunt în grija asistenţilor maternali din Târgovişte. Copii au fost luaţi de angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului.

În spatele lor au rămas un tată care parcă a intrat în pământ şi o mamă cercetată acum în libertate pentru că a acceptat să-şi vândă pruncul pe 2.000 de lei.

Asistentele de la maternităţile din Bucureşti, Târgovişte şi Moreni neagă orice implicare şi nu pot fi sancţionate de lege.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani