Darius Vâlcov, audiat la DNA

Data publicării:
darius valcov-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga-2

 

Darius Vâlcov este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă. El este suspectat că, în calitate de primar al oraşului Slatina, ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri în atribuirea unor contracte. În schimb, ar fi primit "comisioane" de 2 milioane de euro.

În contextul acestei anchete, el şi-a dat demisia în urmă cu o săptămână, iar peste câteva zile i-a fost acceptată de Victor Ponta, care a preluat interimatul la conducerea Ministerului de Finanţe.

DNA a cerut arestarea lui Darius Vâlcov.

Solicitarea DNA a ajuns la Senat la finalul săptămânii trecute, dar nu a fost încă discutată. Biroul Permanent se va reuni pentru a luat act că s-a primit cererea, care va fi trimisă Comisiei Juridice care va avea trei zile pentru a da avizul consultativ, apoi plenul urmează să ia o decizie.

În dosarul în care este anchetat Darius Vâlcov, este urmărit penal şi actualul primar al Slatinei, Minel Prina. În cazul său, magistraţii de la Înalta Curte au dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, pentru complicitate la trafic de influenţă.

În faţa judecătorilor care analizau cazul primarului Minel Prina, procurorii DNA au venit cu detalii surprinzătoare din această anchetă. Darius Vâlcov ar fi încercat să influenţeze deciziile autorităţilor fiscale, după ce a devenit ministru.

Discuţiile de taină aveau loc, potrivit procurorilor, în cimitire! Scopul traficului de influență era acoperirea neregulilor pe care le-ar fi comis ca primar. În plus, el ar fi primit ca mită, în mai multe rânduri, sume importante, în pungi de plastic.

Interceptările din dosar arată că primarul din Slatina a făcut tot ce a putut pentru a stopa ancheta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...