IARNĂ GREA. Peste 100 de localităţi sunt încă izolate. Autostrăzile A2 și A3 şi 12 drumuri naţionale rămân închise

Data publicării:
utilaj deszapezire iarna

ACTUALIZARE 7.33. Drumuri închise, potrivit Centrului Infotrafic:

- DN 21A Bărăganu (județul Brăila) – Țăndărei (județul Ialomița)

- DN 22 Baia- Tulcea – Ovidiu - Constanța

- DN 22 Râmnicu Sărat- Buzău- Smârdan- Tulcea

- DN22A Cataloi- Tulcea- Hârșova- Constanța;

- DN 22D Măcin – Atmagia (județul Tulcea)

- DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (județul Tulcea)

- DN 22F Horia – Nalbant (județul Tulcea)

- DN 23 Focșani – Măicănești (județul Vrancea) – Brăila

- DN 23B Maicanești – Ciorăști (județul Vrancea);

- DN 24D Balabanești– Tulucești (județul Galați)

- DN 2C Costești (județul Buzău) – Padina – Slobozia (județul Ialomița)

- DN 2N Bogza – Dumbrăveni (județul Vrancea)

- DN 3B Fetești – Chirana (județul Ialomița)

  _________________________________________________________________________________

În judeţul Buzău mai sunt 58 de localităţi izolate, iar trei au rămas fără curent. Într-o situaţie similară se află 20 de localităţi din Brăila şi şase sate din Vrancea. Acesta este bilanţul transmis de prefecţi vicepremierului Liviu Dragnea.

Autoritățile spun însă că stau ceva mai bine în ceea ce priveşte infrastructura - au reușit să redeschidă opt drumuri naționale afectate de ninsorile și viscolul din ultimele zile.

DN2, care a fost unul dintre cele mai afectate, E 85 Urziceni – Buzău – Râmnicu Sărat, pe care estimam că îl deschidem în noaptea asta, a fost deschis circulaţiei la ora 18 în prima fază pentru maşinile până la 3,5 t, urmează în perioada imediat următoare pentru toate tipurile de transport”, a anunţat vicepremierul Liviu Dragnea.

Ministrul Dan Şova promite că va deschide circulaţia şi pe autostrăzi, care sunt blocate de sâmbătă. „Mâine dimineaţă am înţeles că A2 şi A3 vor fi libere în circulaţie”, a spus ministrul delegat pentru Infrastructură.

Situaţia este ceva mai bună pe calea ferată, anunţă ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu. „Se circulă pe toate rutele, dar pot exista întârzieri determinate de operaţiunile de deszăpezire. Am considerat important să menţinem deschise acele rute în zonele în care fie sunt închise drumurile, fie sunt parţial operabile”,a spus Ramona Mănescu.

Peste 130 de trenuri au fost însă anulate pentru a permite deszăpezirea liniilor de cale ferată. La eliberarea căilor de transport din judeţele afectate de ninsori şi viscol au participat şi militari. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a anunţat că au fost suplimente efectivele de militari care au fost puse la dispoziţia comandamentelor din judeţele Vrancea, Brăila, Argeş, Vâlcea, Constanţa şi Teleorman.

În total, peste 20.000 de oameni s-au luptat cu troienele în ultimele zile.

Peste 150.000 de oameni sunt încă izolaţi

Opt judeţe au fost ieri, până la ora 17.00, sub cod portocaliu. Este vorba de Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Iar bilanţul lăsat în urmă de urgie este unul dramatic, deşi la masa rotundă de la comandamentul central de iarnă unii dintre prefecţi au încercat să înfrumuseţeze situaţia. Realitatea însă îi contrazice. Doar în cele opt judeţe, aproape 150.000 de oameni sunt izolaţi, alte câteva mii sunt în beznă pentru ca nu au curent electric, iar zeci drumuri sunt închise.

Judeţul Buzău s-a aflat sub cod portocaliu timp de 24 de ore. Aici au fost afectaţi peste 100.000 de oameni. Sunt 58 de localităţi izolate, printre acestea se numără Buzău, Râmnicu Sărat, CA Rosetti, Poşta Câlnău, Balta Albă, Berca, Brăeşti, Cochirleanca, Costeşti, Movila Banului şi Mihăileşti. În plus, două drumuri naţionale sunt închise, iar 6 localităţi sunt, parţial, fără curent electric. Şi vorbim despre 1.500 de familii care stau în beznă.

În judeţul Galaţi sunt 27 de localităţi izolate, iar 35.000 de oameni sunt rupţi de lume. Două drumuri naţionale sunt blocate. Din fericire, toate localităţile sunt alimentate cu curent electric.

În judeţul Tulcea, aproape 15.000 de oameni sunt izolaţi în 13 localităţi la care nu se poate ajunge. Si aceasta pentru că un drum european şi cinci naţionale sunt închise, şi vor rămâne aşa cel puţin până marţi.

În judeţul Vrancea, doar şase localitaţi mai sunt izolate. Împreună au peste 10.000 de locuitori care sunt blocaţi în casele lor. De asemenea, sunt cinci tronsoane de drum naţional închise din cauza nămeţilor.

În Brăila sunt 20 de localităţi izolate, iar peste 12.000 de oameni sunt blocaţi de zăpadă. Două tronsoane principale de drumuri naţionale sunt închise.

Stituaţia este mai bună în Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. În Constanţa nu mai este nicio localitate izolată, în schimb două drumuri naţionale sunt închise şi 1.500 de abonaţi din 6 localităţi nu au curent electric.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Ministrul muncii spune că pensiile cresc în două rânduri. Anunț major despre creșterea vârstei de pensionare.
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...