Klaus Iohannis, mesaj după ce un poliţist a fost ucis în misiune, în Timiş

Data actualizării: Data publicării:
klaus-iohannis-presidency.ro

Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe după ce un polițist din Timiș a fost ucis în misiune de un bărbat urmărit internațional pentru tâlhărie. Şeful statului şi-a exprimat încrederea că făptașul va fi prins.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, își exprimă profundul regret pentru tragicul incident petrecut duminică, 2 iunie a.c., în județul Timiș, în urma căruia un polițist român, aflat la datorie, și-a pierdut viața din cauza unor răni prin împușcare.

Președintele Klaus Iohannis transmite condoleanțe familiei îndurerate și are deplină încredere că organele abilitate vor depune toate eforturile astfel încât făptuitorul să fie urgent prins și deferit justiției.

Președintele României este cu gândul alături de toți cei care își pun viața în pericol, în timpul misiunilor pe care le au de îndeplinit, pentru a fi în slujba cetățenilor României", a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă.

Un poliţist de ani de la Postul de Poliţie Recaş a fost împuşcat mortal, în misiune, de un fugar, urmărit internațional pentru tâlhărie. Până la ora transmiterii știrii, bărbatul nu a fost prins.

Europol, Sindicatul Poliţiştilor Europeni a transmis, la rândul său, un mesaj critic la adresa ministrului de Interne Carmen Dan, după ce un poliţist din Timiş a fost împuşcat în misiune.

Şi Traian Berbeceanu , fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, a transmis un mesaj dur pe pagina sa de socializare ministrului de Interne, Carmen Dan, după uciderea poliţistului din Timiş.

Traian Berbeceanu a subliniat că poliţistul decedat nu avea echipament de protecţie în timpul misiunii şi că era înarmat cu pistol neperformant.

Un poliţist de 43 de ani de la Postul de Poliţie Recaş a fost împuşcat mortal, în misiune, de un bărbat căutat pentru tâlhărie. Mai multe echipaje de Poliţie, jandarmi şi mascaţi de la trupele special, îl caută acum pe agresor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...