STRATEGIE. Traian Băsescu a lansat în dezbatere raportul privind dezvoltarea agriculturii

Data publicării:
base agri

În continuare, mâncăm multe produse din import, iar agricultura este la mâna vremii. După trei ani de analiză, Preşedinţia a lansat raportul privind relansarea agriculturii româneşti.

Populaţia îmbătrânită de la sate şi fărâmiţarea terenurilor sunt cele mai importante probleme ale agriculturii, susţine comisia de specialitate de la Cotroceni. Raportul ei arată că trei sferturi dintre ferme ocupă jumătate din suprafaţa agricolă a ţării. De aceea, valoarea producţiei la hectar este la jumătate faţă de media europeană.

„Lipsa de încredere în procesele de asociere ale micilor fermieri sunt prezentate și arătate soluțiile prin care putem să rezolvăm și această uriașă polarizare”, spune Traian Băsescu, preşedintele României.

Oficialii UE le-au lăsat statelor membre libertatea de a decide dacă permit sau nu cultura plantelor modificate genetic, pentru furaje. Raportul Preşedinţiei pune accent pe avantajele acestor culturi.

„România a pierdut din 2006 și până acum circa un miliard de euro din stoparea la acest moment al acestei activități. Pe de altă parte, potețialul bio este la fel de mare”, susține Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură.

România are acum 450.000 de hectare de teren cultivate în sistem ecologic, de 10 ori mai multe decât în 2006.

Președintele a mai anunțat că ar putea retrimite în parlament o ordonanță privind transferul unor terenuri. Asta, după ce guvernul a decis să transfere aproape trei mii de hectare din proprietatea Academiei de Științe Agricole București în cea a Consiliului Județean Brăila.

„Nimeni să nu mai mişte niciun centimetru pătrat de pământ de la institutele de cercetare. Mă tem că zilele astea vreo 2.000-2.500 de hectare s-au mutat iarăşi pe nu ştiu unde”, a mai afirmat președintele Traian Băsescu.

Strategia promovată de şeful statului vrea să stimuleze refacerea sistemului de irigaţii şi să liberalizeze piaţa terenurilor. Raportul va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile pe site-ul Preşedinţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri