Efectul acordului de recunoaştere. Bărbat care şi-a violat fiica, condamnat la pedeapsa minimă

Data actualizării: Data publicării:
copil

Un bărbat din localitatea vasluiană Popeni, arestat preventiv după ce şi-a abuzat sexual fiica de 11 ani în timp ce mama copilei era la serviciu, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru viol. Pedeapsa este cea mai mică prevăzută de noul Cod Penal, în condiţiile în care autorul a mers în instanţă pe acordul de recunoaştere, iar procurorii nu au contestat hotărârea dată în luna mai a acestui an de către instanţa de fond.

Curtea de Apel Iaşi l-a condamnat definitiv pe Lică Melinte la cinci ani de închisoare, după ce şi-a violat fiica în vârstă de 11 ani într-un moment în care soţia sa nu era acasă.

Astfel, magistraţii ieşeni au respins recursul făcut de către bărbatul de 34 de ani şi au menţinut sentinţa dată iniţial de  instanţa de fond, respectiv Judecătoria Bârlad.

De asemenea, Curtea de Apel Iaşi îl obligă pe tatăl fetei să-i plătească acesteia daune morale de 50.000 de lei. În plus, după ispăşirea pedepsei, Lică Melinte nu va avea voie, pe o perioadă de trei ani, să comunice ori să se apropie la o distanţă mai mică de o sută de metri de fiica sa.

Sentinţa dată de către magistraţii bârlădeni şi menţinută de Curtea de Apel Iaşi este cea mai mică prevăzută de Codul Penal pentru infracţiunea de viol a cărei victimă are sub 14 ani şi este membru al familei. Bărbatul a mers pe acordul de recunoaştere, ceea ce a făcut ca limitele pedepsei să fie reduse cu o treime. Totodată, procurorii nu au contestat hotărârea Judecătoriei Bârlad.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...