ÎCCJ: Secția Specială a încălcat dreptul la liberă circulaţie al Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă dată spre adopţie în SUA

Data publicării:
sorina

Decizie în justiție în cazul Sorinei Săcărin: Secția Specială a încălcat dreptul la liberă circulației al fetei de nouă ani din Baia de Aramă, adoptată de un cuplu de români stabiliți în SUA.

Anul trecut, după o decizie definitivă care valida adoptarea Sorinei de familia Săcărin, executorii judecătorești, însoțiți de un procuror din Craiova, au mers să preia copilul din familia asistentei sociale care îl avea în îngrijire. Imaginile cu fetița luată pe sus de reprezentanții autorităților au dus la deschiderea unei anchete, iar pentru că un magistrat a fost implicat, ancheta a fost preluată de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

În cadrul investigațiilor, procurorul de caz le-a impus părinților adoptivi să nu iasă cu fetița din țară și au reținut pașaportul acesteia, pe care l-au returnat familiei după o lună.

Familia Săcărin a cerut judecătorilor să constate că măsura procurorului a încălcat dreptul fetiței la liberă circulație, solicitare admisă printr-o decizie definitivă a Curții supreme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironie la adresa fostului soț Marc Anthony. Ce a spus despre creșterea gemenilor lor
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Povestea româncei care a devenit „doulă de moarte”, o meserie tot mai căutată: „Vin în calitate de...
Newsweek
Avocatul Poporului refuză implicarea în creșterea pensiilor militare. Weber are 3 pensii de 5.000€/lună
Digi FM
Planuri anulate în ultimul moment: de ce Meghan și copiii nu-l vor însoți pe prințul Harry la Londra
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Cine ar trebui să fie noul James Bond? George Clooney a dezvăluit favoritul său: „Este înalt, atrăgător...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...