Minus 10,2 grade Celsius s-au înregistrat în această dimineață, la Miercurea-Ciuc. Ce anunță meteorologii pentru zilele următoare

Data actualizării: Data publicării:
vreme, frig, toamna
Foto: Shutterstock

Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, marţi dimineaţa, o valoare de minus 10,2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional.

Meteorologul previzionist de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud Sibiu, Ovidiu Câmpean, a declarat, pentru Agerpres că această valoare a fost consemnată în cursul dimineţii şi a fost determinată de o masă de aer rece şi un regim anticiclonic.

De asemenea, şi în alte localităţi ale judeţului Harghita s-au înregistrat temperaturi scăzute, sub normele climatologice ale perioadei.

La Topliţa au fost minus 8,8 grade Celsius, la Joseni s-a consemnat o valoare de minus 8,5 grade, la Odorheiu Secuiesc s-au înregistrat minus 4,8 grade Celsius, iar la staţia meteo Bucin au fost minus 5,4 grade.

Potrivit lui Ovidiu Câmpean, şi în perioada următoare nopţile şi dimineţile vor fi tot reci, cu minime în jurul valorii de minus 10 grade Celsius, zilele vor fi predominant frumoase, cu cer variabil, mai mult senin, iar dimineaţa se va înregistra ceaţă.

Astfel de temperaturi nu sunt neobişnuite pentru judeţul Harghita, supranumită şi "Mica Siberie" sau "Polul Frigului".

De altfel, cea mai scăzută valoare înregistrată în noaptea de 4 spre 5 noiembrie a fost în anul 2006, când la Miercurea-Ciuc au fost minus 13 grade Celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marți prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 4 noiembrie - 2 decembrie. Potrivit meteorologilor, vremea se răcește în toată țara.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”