P. Daea, la Digi24: Vreţi să alegem între cormorani şi români? Eu aleg românii. Eu sunt ministerul hranei

Data actualizării: Data publicării:
petre-daea-govro

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit, la Jurnalul de Seară, încă o dată despre problema cormoranilor, al căror număr spune că trebuie redus prin metodele "cunoscute şi aplicate de alte ţări". Petre Daea a menţionat că a stabilit o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene, pentru un program în acest sens, care să fie autorizat împreună. "Vreţi să alegem între cormorani şi români? Eu aleg românul", a subliniat ministrul.

"Am stabilit o întâlnire cu reprezentanţii de la CE pentru un program pe care să îl autorizăm împreună. Reducem efectivele prin metode cunoscute şi aplicate de alte ţări. Dvs vreţi să alegem între cormorani şi români? Eu aleg românii, românul are prioritate. Aici nu e de ales între cormorani care îmi place mie cum zboară şi avem ONG-uri care cântăresc imaginar ce înseamnă acest domeniu.

Eu sunt ministerul hranei, răspund de hrana în România. Nu îmi permit să las de trei ori cantitatea de peşte să o mănânce cormoranii şi noi să ne facem că nu vedem", a declarat Petre Daea, care şi-a susţinut punctul de vedere cu datele unui raport european, care atrăgea atenţia că "problema Europei sunt 300.000 de tone de peşte care pierd din cauza acestei păsări, duşmanul nr. 1".

Întrebat de ce a folosit exprimarea conform căreia "cormoranii fac baie în piscină în România", Daea a răspuns că a folosit o figură de stil, pentru a fi convingător.

Ministrul Agriculturii a afirmat că producţia de peşte a României este de numai 12.000 de tone, deoarece cormoranii mănâncă 30.000 de tone, iar numărul acestor păsări în ţara noastră este de 100.000.

"O să vedeţi un raport (al Parlamentului European n.r.), o rezoluţie în Parlament cu 23 de voturi pentru, trei împotrivă şi o abţinere, care spune că problema Europei sunt 300.000 de tone de peşte care se pierd din cauza acestei păsări care n-are duşman, care e duşmanul numărul unu al pisciculturii. Sunt foarte mulţi cormorani, atât de mulţi că nu se feresc de oameni. La nivelul Uniunii Europene, prin recensământ, sunt între 1,7-1,8 milioane exemplare. În România sunt 100.000. Producţia de peşte este de 12.000 de tone. Ei mănâncă în jur de 30.000 de mii de tone. Se pot produce 55.000 de tone...", a explicat Petre Daea.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...