Bugetul României pentru 2022 intră joi la vot, în Parlament

Data actualizării: Data publicării:
Imagine cu Camera Deputaților la o sedință de plen.
Parlamentul României - plenul Camerei Deputaților. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Plenul reunit al Parlamentului va finaliza joi discuţiile pe marginea proiectului bugetului de stat şi celui al asigurărilor sociale de stat pe 2022, urmând să dea votul final.

Miercuri, Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe au aprobat proiectul Legii bugetului de stat şi pe cel al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022. Ulterior, parlamentarii au dezbătut pe articole, în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, bugetul pe anul viitor.

Proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul viitor au fost aprobate luni de Guvern, iar luni seara au ajuns la Parlament.

Comisiile de buget-finanţe au finalizat, miercuri, rapoartele la cele două proiecte, după dezbateri de aproximativ 15 ore, pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri. Au fost acceptate câteva amendamente faţă de forma iniţială a proiectului bugetului de stat, printre altele şi majorarea bugetului Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

În plenul Parlamentului, prim-ministrul Nicolae Ciucă declara că bugetul pentru 2022 este unul responsabil, echilibrat şi realist.

„Avem în faţă un buget echilibrat, responsabil şi realist, capabil să răspundă nevoilor imperative de finanţare şi să consolideze economia pe termen mediu şi lung, valorificând resursele financiare oferite de Uniunea Europeană. România are o viziune responsabilă de politici fiscale şi bugetare, o strategie de consolidare fiscală graduală, care să potenţeze şi să menţină creşterea economică la un nivel de peste 4-5% pe orizontul de referinţă, fiind conştientă că trebuie să utilizeze toate pârghiile pentru a pregăti economia în eventualitatea unor şocuri viitoare", a spus premierul.

USR ia în calcul atacarea la Curtea Constituţională a legii bugetului pe 2022, spune președintele partidului, Dan Barna. El susține că localitățile conduse de primari USR nu au primi alocări în bugetul pe anul viitor.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...