Cadavru neîngropat de o lună. Moartea unui bărbat, contestată de primar

Data actualizării: Data publicării:
medicina legala mort

Caz ciudat în Mehedinţi, unde un bărbat decedat într-un şanţ de la marginea drumului, la jumătatea lunii decembrie, nu a fost înmormântat nici până acum. Motivul? Primarul crede că persoana care s-a stins sub ochii lui nu este una şi aceeaşi cu cea identificată de criminalişti pe baza amprentelor. Acum primarul riscă dosar penal pentru că nu semnează certificatul de deces.

Mortul misterios de la marginea drumului, care a pus pe jar întreaga comunitate din comună la jumătatea lunii decembrie, a fost identificat câteva săptămâni mai târziu de poliţiştii criminalişti, pe baza amprentelor digitale. Oamenii legii au stabilit că este vorba despre un localnic, iar rudele bărbatului l-au recunoscut drept parte din familia lor.

Vasilică Tărăbâc, nepotul bărbatului decedat: Au pus poza de la buletin şi pozele cu el mort şi eu l-am recunoscut.

Nicolae Lohon, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi: Compararea amprentelor este o probă certă în ceea ce priveşte identificarea unei persoane.

Numai că, nici tehnologia folosită de criminalişti şi nici identificarea făcută de rude nu-l pot convinge pe edilul comunei Malovăţ că bărbatul care şi-a dat duhul pe marginea drumului este unul dintre localnici. Cu sufletul plin de îndoieli, primarul spune că nu poate semna certificatul de deces pentru ca omul să fie înmormântat.

Ionuţ Michescu, primarul comunei Malovăţ: De o viaţă trăim împreună aici, ne cunoaştem de de când eram mici până suntem bătrâni. Ne cunoaştem de-o viaţă şi ei iau de bune amprentele.

În comună, localnicii sunt contrariaţi de întâmplare.

Pentru că bărbatul decedat era foarte sărac, preotul din sat s-a oferit să-l înmormânteze creştineşte din banii parohiei. Numai că, în lipsa certificatului de deces pe care primăria trebuia să îl emită, înmormântarea a fost anulată, iar cadavrul a rămas la morgă.

Alexandru Stănciulescu, preot Malovăţ: Am găsit un sicriu cu 500 de lei. I-am cumpărat lenjerie, costum, pălărie, încălţăminte... vreo 260 lei. Am luat legătura la morgă. Primarul a rămas foarte surprins când a auzit. Părinte, dar nu ştiţi despre ce este vorba. Eu nu pot elibera certificatul de înmormântare.

Cei de la morgă au cerut primăriei ca în cel mult 15 zile cadavrul să fie ridicat. În caz contrar, IPJ Mehedinţi spune că edilul riscă dosar penal pentru abuz în serviciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cultura care poate valora cât un apartament după o singură recoltă. Produce peste 20 de tone la hectar
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...