Imagini din Parcul Național, în prima zi după redeschidere

Data actualizării: Data publicării:
parcul national
Parcul Național din Sectorul 2 al Capitalei Foto: captură TV

Parcurile din Sectorul 2 al Capitalei s-au redeschis, deși mai e aproape o săptămână de stare de urgență. Administrația locală a explicat că măsura vine tocmai pentru a îi ajuta pe oameni să respecte regulile de distanțare fizică și să poată face mișcare fără să-și pună viața în pericol pe trotuare aglomerate sau făcând jogging printre mașini. 

Duminică, în prima zi după redeschidere, Parcul Național din sectorul 2 al Capitalei a fost destul de animat. Unii au ieșit cu bicicleta, alți cu copiii sau pentru a-și plimba animalele de companie. Plimbarea se face însă cu respectarea mai multor reguli. Autoritățile au anunțat că oamenii au voie să circule doar pe aleile principale din parc, trebuie să iasă în grupuri nu mai mari de trei persoane, iar pe bănci, la fel, nu pot sta mai mult de trei persoane, iar acestea trebuie să fie din aceeași familie. Accesul nu este permis nici la terenurile de joacă, nici la terenurile de sport.

În general, oamenii care au venit în Parcul Național au respectat aceste recomandări. 

Aurelian Bădulescu, viceprimar al Municipiului București, a afirmat, la Digi24, că decizia viceprimarului Sectorului 2, Dan-Cristian Popescu, de a redeschide parcurile, anunțată sâmbătă, este una personală și nu reprezintă punctul de vedere al autorităților naționale și nu respectă nici decizia comună luată de toate primăriile Capitalei.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ajutoarele pentru plata facturilor la electricitate ar putea fi extinse. Ministerul Energiei analizează noi...
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Românii vor primi la pensie mai puțin de 40% din ultimul salariu. Pensionarii vor avea un real șoc. De când?
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...