Salarii cu un sfert mai mici din cauza unor sporuri ilegale

Data publicării:
BANI BUGETARI SALARIU-1

Pentru recuperarea pagubei în bugetul local constatate de Curtea de Conturi, conducerea instituţiei a decis să le reţină oamenilor bani, lunar. Funcţionarii de la Consiliul Judeţean au fost anunţaţi că, din această lună, pe carduri le vor intra salarii cu un sfert mai mici.

Mulţi dintre ei au lefuri care nu depăşesc 1.100 de lei. „Trebuie ţinut cont de faptul că în 2010 nu s-au tăiat doar 25%, au mai fost şi alte sporuri, în total pierderea a fost de 45%, la care se adaugă o rată a inflaţiei de aproximativ 17-18% în perioada 1 iulie 2010 şi până în prezent, deci cum să o primim decât cu neplăcere şi multă supărare?”, a spus Tiberiu Popa, preşedinte sindicat Pro Bono.

„Încă ne facem calcule, cum o să ne descurcăm, oricum, de la un salariu la altul nu ne ajungeau banii, ne împrumutam, descoperiri de cont, credit în bancă, rate”, a spus un salariat. De reducerea cu 25% a salariilor sunt afectaţi 112 din cei 185 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Braşov.

Situaţia riscă să lase instituţia fără angajaţi. Până acum, cinci funcţionari au plecat prin transfer sau prin demisie. „Noi am tăiat ca şi conducere executivă acest spor, însă nu cu inima uşoară. Situaţia din punct de vedere social este dramatică. Din 110 angajaţi, 30 au situaţii absolut la limită, cu salarii între 764 de lei cel mai mic şi 1020 de lei cel mai mare”, a spus Claudiu Coman, vicepreşedinte CJ Braşov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoferii vor fi opriți pe anumite drumuri din România în această toamnă. De ce îi oprește Poliția și ce vor fi...
Digi FM
Soția lui Michael Schumacher, declarații rare la aproape 13 ani de la accidentul de schi: „Era melodia...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
51, 83 și 86 de ani. Leonardo DiCaprio, Robert De Niro și Al Pacino, trei exemple de măreție hollywoodiană...
Adevarul
Cum s-a construit Mamaia modernă, stațiunea din care au plecat vilegiaturiștii și au venit tovarășii: „S-a...
Newsweek
Se interzice cumulul pensiei cu salariu. Se elimină pensia anticipată. Pensiile cresc la 1 ianuarie PROIECT
Digi FM
Dragostea nu are vârstă. Heather Locklear a împlinit 65 de ani. Lorenzo Lamas: „Este singurul tort pe care îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiul lui Goldie Hawn, confesiuni despre presiunea de a crește într-o familie celebră: „Mă lupt cu...
UTV
Adela Popescu și Radu Vâlcan au întors toate privirile la premiera filmului „3 zile în septembrie”. Cei doi...