Un bărbat a jefuit un cazino din Timișoara cu un pistol de jucărie

Data publicării:
O persoană ține în mâini un pistol de tip airsoft.
Foto: Profimedia Images

Un bărbat care a jefuit un cazino din Timişoara, ameninţând cu un pistol o angajată, a fost prins de poliţişti şi reţinut. Ulterior a fost prezentat în faţa magistraţilor care au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru infracţiunea de tâlhrie calificată.

”În data de 2 iulie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, reţinându-se că acesta în data de 1 iulie, în jurul orei 06:32, a pătruns în timpul programului de lucru în incinta unui casino cu punct de lucru în municipiul Timişoara, judeţul Timiş, având faţa acoperită cu o cagulă şi a ameninţat-o pe o angajată a casinoului cu un pistol, în timp ce s-a urcat cu genunchii pe pult, sustrăgând astfel încasările zilei precedente, în cuantum de aproximativ 17.741 lei”, se precizează într-un comunicat de presă, de luni al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, citat de News.ro

Potrivit anchetatorilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că pistolul cu care bărbatul a ameninţat-o pe angajata cazinoului era unul de jucărie.

Faţă de inculpat procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit