Analiză Business Club. În aşteptarea banilor chinezeşti

Data publicării:
ponta ministru chinez gov ro

Foto: Gov.ro

Forumul la care vor participa şefii de guverne din 16 ţări central şi est-europene şi reprezentanţii a peste o mie de compani este la a treia ediţie. Precedentele două au avut loc la Budapesta, în 2011, şi la Varşovia, anul trecut. Iar după întâlnirea de anul trecut, anunţul a fost că Beijigul va direcţiona 10 miliarde de euro în investiţii către aceast regiune a Europei.

Şi chiar dacă s-a scurs puţin timp, banii chinezeşti nu îşi fac apariția în cantităţi uriaşe. Investiţiile în toată regiunea sunt mai mici decât cele făcute către o ţară occidentală de linia a doua, precum Austria.

La discuţiile de acum, România se duce cu aceleaşi propuneri puse pe masă şi la ediţiile trecute: proiecte de autostrăzi, centrale electrice, canalul Siret- Bărăgan, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Toate presupun cifre uriaşe, de ordinul miliardelor de euro. Însă, istoric, China este un investitor mărunt în România.

Contacte pentru a atrage investiţii din China au existat. Nimic nu s-a concretizat. În urmă cu doi ani au apărut informaţii că grupul ZTE ar fi interesant să deschidă o fabrică în România. Nu s-a mai auzit nimic. O companie chineză a depus o ofertă pentru construcutia autostrăzii între Comarnic şi Braşov. S-a retras.

Investitorii chinezi au mers să vadă despre ce este vorba la proiectul hidrocentralei de la Tarnița. Au plecat aşa cum au venit. Pentru dezvoltarea unui nou grup la termocentrala de la Rovinari s-a semnat un memorandum cu o companie chineză, dar proiectul este în faza studiului de prefezabilitate.

Experienţele nu sunt plăcute, dar nu sunt nici definitorii pentru viitor. Lucrurile se pot schimba. Şi un rol important îl pot avea oamenii noi de la putere la Beijing. În toamna anului trecut s-au schimbat liniile în fruntea Partidului Comunist chinez. Şi s-au schimbat şi strategiile, noua putere este deschisă spre modernizare, spre o nouă abordare a relaţiilor internaţionale.

Dar oricare ar fi perspectiva de la Beijing, rămâne o constantă - vagoanele de yuani nu vin doar în schimbul unui zâmbet frumos. E nevoie de mai mult de atât.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit