Președintele BCE avertizează că veștile despre vaccinul Pfizer-BioNTech nu vor asigura o redresare economică fără probleme

Data publicării:
christine lagarde
Șefa BCE atenționează că relansarea economică nu va fi ușoară până când vaccinul COVID-19 nu va fi disponibil și sigur. Foto: Hayoung Jeon - Pool/ Getty Images

Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat, miercuri, că deși veștile privind un vaccin anti-COVID-19 eficient par încurajatoare, redresarea economică “s-ar putea să fie instabilă”, potrivit CNBC.

„Deși cele mai recente știri despre un vaccin par încurajatoare, încă am putea vedea cicluri recurente de accelerare a răspândirii virale și restricții mai multe până când imunitatea va fi larg răspândită”, a spus Lagarde la Forumul BCE pe activitatea băncilor centrale.

“Așa că redresarea s-ar putea să nu fie liniară, ci instabilă, stop-start și condiționată de ritmul derulării vaccinului”, a mai spus ea.

Pfizer și BioNTech au anunțat, luni, că vaccinul lor Covid-19 are o eficiență de peste 90% în prevenirea bolii, ceea ce a sporit optimismul că pandemia s-ar putea sfârși mai devreme decât se aștepta.

Klaas Knot, membru al Consiliului Director din BCE a deaclarat, miercuri, pentru CNBC: “Vaccinul este o știre absolut pozitivă, însă materializarea impactului economic al veștilor bune ar putea dura ceva timp și nu se va întâmpla peste noapte”.

“Vaccinarea în masă va dura un timp semnificativ iar asta înseamnă că persepctiva economică pentru 2021 va continua să fie cu hopuri pentru mult timp, până când în final astfel de efecte benigne ale vaccinului vor deveni complet disponibile”, a adăugat el.

Zona Euro a crescut cu 12,7% în al treilea trimestru al anului, față de precedenta perioadă de trei luni, arată datele preliminare de luna trecută. Creșterea activității economice a fost cea mai rapidă înregistrată vreodată, ca urmare a unei căderi istorice în al doilea trimestru, și a venit pe măsură ce restricțiile sociale s-au relaxat în blocul comunitar.

Însă, din septembrie, guvernele au ridicat nivelul de măsuri restrictive pentru a controla al doilea val de infecții COVID-19. Franța și Germania, cele mai mari economii din zona euro, sunt momentan în carantină națională.

Achiziții suplimentare de obligațiuni și împrumuturi ieftine pentru a menține Zona Euro la suprafață

BCE a sugerat luna trecută că un stimul monetar suplimentar ar putea fi aplicat până la sfârșitul anului.

La acea vreme, banca centrală și-a păstrat politica neschimbată însă a spus că ar putea fi o “recalibrare” în decembrie, bazată pe datele ce urmează a fi disponibile.

În declarația de miercuri, Lagarde a sugerat că BCE ar putea tăia și mai mult costurile de împrumut la bănci, precum și ajustarea programului de achiziții de active folosit în perioada pandemiei. Lagarde a afirmat că BCE se va concentra mai mult și pe achiziția de obligațiuni de urgență.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Rucsacul unui alpinist, pierdut într-o crevasă în 1963, a ieșit din ghețar după 63 de ani. Fiul...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja