Avocatul General al Curții Europene de Justiție, opinie despre UBER: Este serviciu de transport

Data publicării:
UBER - FARA NUME

Avocatul General al Curții Europene de Justiție a emis astăzi o opinie conform căreia UBER reprezintă un serviciu de transport.

German Court Bans Uber Service Nationwide
Foto: Gulliver/Getty Images

Potrivit Reuters, este vorba de o opinie și nu de o decizie finală a Curții, care este așteptată până la finalul anului. În plus, cazul se referă strict la serviciul uberPOP din Barcelona, care între timp a fost suspendat. Avocatul General precizează în opinie că „în ceea ce privește obiectul litigiului principal, nu se ia în calcul posibilitatea de a bloca sau de a face imposibilă utilizarea aplicației UBER pe smartphone-uri. Nu a fost solicitată adoptarea niciunei măsuri de interzicere sau a oricărui alt tip de decizie în acest sens. Discuția vizează doar posibilitatea ca UBER să furnizeze, prin intermediul aplicației sale, serviciul UberPOP în Barcelona”.

„Faptul că UBER ar putea fi considerată o companie de transport nu va schimba modul în care compania funcționează deja în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, acolo unde Uber a găsit o modalitate de a opera în cadrul reglementărilor existente (deși adesea acestea sunt învechite și restrictive). În schimb, va submina o reformă, atât de necesară, a legilor perimate care împiedică milioane de europeni să acceseze o călătorie sigură sau o modalitate de a câștiga un venit în plus doar la apăsarea unui buton”, au declarat oficialii UBER într-un comunicat de presă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...