Avertismentul ONU: dezinformarea și „reducerile drastice” ale ajutorului internațional amenință vaccinarea copiilor

Data actualizării: Data publicării:
copil vaccinat
Foto: Getty images

Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, au devenit stabile după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi reducerile ajutorului internaţional reprezintă noi ameninţări.

Până în 2024, 85% dintre copiii care trebuie să fie vaccinaţi împotriva difteriei, tetanosului şi pertussisului (DTP) primiseră toate cele trei doze (109 milioane), a treia doză servind drept indicator-cheie al acoperirii vaccinale la nivel mondial, conform datelor publicate de agenţiile ONU pentru sănătate şi copii, transmite AFP preluată de Agerpres.

Acest procent este cu un punct peste cel din 2023 (un milion de copii în plus). Acestea sunt câştiguri „modeste” în contextul numeroaselor provocări, potrivit ONU.

Până în 2024, un număr de 14,3 milioane de copii din întreaga lume aveau „zero doze”, adică nu primiseră nicio doză de vaccin, cifra fiind uşor mai redusă comparativ cu cea de 14,5 milioane din urmă cu doi ani.

Citește și: Blocaj în vaccinarea gratuită împotriva HPV. Medicii nu pot încă elibera rețete 100% compensate. Explicațiile lui Alexandru Rogobete

Însă, cifra rămâne superioară celei din 2019 (1,4 milioane), înainte ca pandemia de COVID-19 să perturbe serviciile sanitare.

„Vestea bună este că am reuşit să vaccinăm mai mulţi copii cu vaccinuri care salvează vieţi”, însă „milioane de copii rămân neprotejaţi împotriva bolilor evitabile”, a remarcat directoarea executivă a UNICEF, Catherine Russell, într-un comunicat dat publicităţii de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Inegalităţi profunde

Potrivit OMS, lumea a înregistrat „un început prost” în încercarea de a atinge obiectivul de a asigura o acoperire de 90% cu vaccinuri vitale în rândul copiilor şi adolescenţilor până în 2030.

„Reducerile drastice ale ajutorului, împreună cu dezinformarea privind siguranţa vaccinurilor, ameninţă să inverseze decenii de progres”, a avertizat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat în comunicat.

Raportul arată, de asemenea, că accesul la vaccinuri rămâne extrem de inegal şi că eforturile de îmbunătăţire a acoperirii vaccinale sunt subminate de conflicte.

Această situaţie s-ar putea agrava şi mai mult odată cu reducerea ajutorului internaţional, inclusiv din partea Statelor Unite.

Citește și: Rata de vaccinare a copiilor, în scădere la nivel mondial, arată un studiu. Milioane de oameni sunt în pericol

„Capacitatea noastră de a răspunde la epidemii din aproape 50 de ţări a fost perturbată de reducerile bugetare”, a subliniat Ephrem Lemango, directorul responsabil cu imunizarea la UNICEF, într-o conferinţă de presă.

Lipsa accesului la vaccinuri este principala cauză a acoperirii vaccinale scăzute la nivel mondial, însă agenţiile ONU au evidenţiat, de asemenea, ameninţarea reprezentată de dezinformarea privind vaccinurile.

Rujeolă

Încrederea redusă în siguranţa vaccinurilor contribuie la o lipsă potenţial periculoasă de imunitate colectivă şi la dezvoltarea focarelor de boli, a declarat reporterilor Kate O'Brien, şefa departamentului de imunizare al OMS.

Experţii avertizează în special cu privire la situaţia din Statele Unite, unde medicul general Robert Kennedy Jr., un cunoscut „vaccinosceptic”, a iniţiat o revizuire majoră a autorităţilor sanitare americane şi a politicii lor de vaccinare.

El a fost acuzat că a răspândit informaţii false despre vaccinul împotriva rujeolei, în contextul în care Statele Unite se confruntă de la începutul anului 2025 cu cea mai gravă epidemie din ultimii peste 30 de ani.

În 2024, 60 de ţări au fost afectate de epidemii de rujeolă "semnificative sau perturbatoare", aproape de două ori mai multe comparativ cu 2022 (33), potrivit raportului.

Cu toate acestea, un număr suplimentar de două milioane de copii au fost vaccinaţi împotriva acestei boli anul trecut comparativ cu 2023. Însă, rata globală de acoperire vaccinală este departe de nivelul de 95% necesar pentru prevenirea epidemiilor.

Raportul menţionează, totodată, câteva veşti bune, cum ar fi o creştere a acoperirii vaccinale împotriva unei serii de boli în cele 57 de ţări susţinute de Alianţa pentru vaccinuri (Gavi), care sprijină imunizarea în statele cele mai sărace.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță