Majoritatea restricțiilor anti-COVID vor fi ridicate în Anglia din 27 ianuarie

Data actualizării: Data publicării:
Steag al Marii Britanii cu Big Ben în fundal.
Sursă foto: Getty Images

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri că la 27 ianuarie se va pune capăt majorităţii măsurilor introduse pentru a limita răspândirea rapidă a variantei Omicron a noului coronavirus, urmând ca din martie să se renunţe la izolarea persoanelor testate pozitiv, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Începând de joi, 27 ianuarie, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie, telemunca nu va mai fi recomandată oficial, iar pentru accesul în cluburi sau la anumite mari întruniri nu va mai fi necesar un certificat sanitar, a anunţat Boris Johnson în parlament.

„În condiţiile în care COVID devine endemic, trebuie să înlocuim obligaţiile legale prin sfaturi şi recomandări”, a explicat el.

Şeful guvernului britanic a afirmat că nu va mai prelungi regula ce impune izolarea persoanelor cu test pozitiv la coronavirus, atunci când măsura va expira la 24 martie, însă decizia ar putea fi chiar devansată.

„Nu obligăm legal oamenii să se izoleze dacă au gripă”, a explicat el.

În Marea Britanie, unde mai mult de 152.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat, cele mai recente date disponibile arată o scădere cu aproape 40% a numărului de cazuri noi săptămânale şi o stabilizare a numărului de pacienţi spitalizaţi. Concomitent scade şi numărul celor aflaţi la terapie intensivă, aflat oricum la un nivel redus în timpul valului Omicron.

Această relaxare a unor măsuri considerate de către o parte a majorităţii conservatoare ca îngrădind libertăţile survine mai devreme decât se aştepta şi într-un context de criză fără precedent pentru Boris Johnson, adâncit în scandalul petrecerilor de la reşedinţa sa din Downing Street în timpul perioadelor de lockdown.

În Regatul Unit, fiecare naţiune constitutivă îşi decide politica în materie de sănătate.

Marţi, guvernul scoţian a anunţat ridicarea majorităţii restricţiilor începând de lunea viitoarea. Discotecile se vor putea redeschide, iar capacităţile de primire ale sălilor de spectacole vor fi crescute.

Până acum, doar trei familii diferite puteau să se întâlnească în spaţii închise, dar această limită va fi la rândul ei anulată.

Totuşi, telemunca rămâne recomandată.

La rândul său, guvernul Ţării Galilor, unde valul Omicron a trecut de vârful de cazuri, a anunţat săptămâna trecută o ridicare treptată a restricţiilor.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...