Cuba a aprobat prin referendum căsătoriile între persoane de același sex

Data publicării:
mîini înlănţuite pe fundalul steagului curcubeu, simbol al minorităţilor sexuale
Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Autoritatea Electorală din Cuba a anunţat luni că noul cod al familiei, care include căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi mama surogat, a fost aprobat prin referendum, precizând că rezultatele parţiale, care arată 66% dintre sufragii favorabile, sunt „ireversibile”.

„Codul familiei a fost aprobat de popor”, voturile numărate arătând o „tendinţă ireversibilă”, a declarat preşedinta Consiliului Electoral Naţional (CEN), Alina Balseiro, la televiziunea de stat.

Conform unor rezultate aproape definitive, participarea la vot a fost de 74,01%, cu 66,87% în favoarea noului cod, şi 33,13% împotrivă, precizează CEN. Rezultatele din 36 de circumscripţii nu sunt cunoscute deocamdată, din cauza intemperiilor care au lovit estul insulei.

Noua lege trebuia să obţină peste 50% din voturi pentru a fi aprobată şi a intra în vigoare, scrie Agerpres, care citează AFP.

Textul, care înlocuieşte acum vechiul cod al familiei, care data din 1975, este unul dintre cele mai progresiste din America Latină în privinţa drepturilor sociale.

El defineşte căsătoria ca uniunea între „două persoane”, legalizând astfel căsătoria între persoane de acelaşi sex, şi autorizează adopţia homoparentală.

Codul întăreşte drepturile copiilor, ale persoanelor în vârstă şi ale persoanelor cu handicap şi introduce posibilitatea de a recunoaşte legal mai mulţi taţi şi mai multe mame, în afară de părinţii biologici.

El permite de asemenea posibilitatea unei mame surogat 'solidare', adică fără scopuri lucrative.

Circa 8,4 milioane de cubanezi au fost chemaţi duminică la urne să răspundă cu 'da' sau 'nu' la întrebarea: "Sunteţi de acord cu codul familiei?".

Susţinut puternic de guvern, votul în favoarea opţiunii 'da' a făcut obiectul unei intense campanii oficiale, în stradă, la televiziune şi pe reţelele de socializare.

Este pentru prima dată când cubanezii au fost chemaţi să se pronunţe asupra unei legi prin referendum, acest tip de scrutin fiind până acum rezervat textelor constituţionale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”