Doi foști luptători ISIS spun că din închisorile kurde din Siria se iese plătind o taxă de "reconciliere" de 8.000 de dolari

Data publicării:
Militanţi jihadişti, luptători ISIS în Niger
Militanţi ISIS în Niger. Imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Forțele Democrate Siriene, alianța condusă de kurzi care administrează închisorile din nord-vestul Siriei unde se află peste 10.000 de oameni acuzați de legături cu Statul Islamic, eliberează prizonieri contra cost, în cadrul unui program de "reconciliere", potrivit documentelor oficiale consultate de The Guardian și interviurilor realizate cu doi deținuți.

Sirienii încarcerați fără a fi judecați pot plăti 8.000 de dolari pentru a fi eliberați, potrivit unei copii a unui formular de eliberare. Totodată, ei semnează o declarație prin care promit că nu se vor alătura unei organizații armate și că vor părăsi zonele din Siria controlate de Forțele Democrate Siriene.

La eliberare, ce doi bărbați întâlniți de reporterii The Guardian - ambii foști luptători în cadrul ISIS până la căderea așa-numitului califat, în 2019, s-au reunit cu soțiile și copiii lor, eliberați și ei dintr-un centru de detenție în cadrul programului de "reconciliere".

Familiile au trecut în Turcia, iar cei doi bărbați trăiesc, cred ei, sub supravegherea autorităților turcești. Unul dintre ei spune că n-a adoptat niciodată ideologia ISIS, iar celălalt spune că a fost atras inițial de partea religioasă, însă nu a crezut că gruparea va ajunge să fie atât de violentă.

Nu se știe cu exactitate câte persoane au fost eliberate în cadrul programului de "reconciliere", însă cei doi intervievați de The Guardian estimează că cel puțin 10 persoane pe care le-au cunoscut în închisoarea Hasekeh au fost eliberate de la lansarea programului în 2019.

Aproximativ 8.000 de sirieni și irakieni acuzați că au fost membri ISIS, plus alți 2.000 de străini care încă nu au fost repatriați de țările natale, se află în trei închisori supraaglomerate din nordul Siriei, administrate de SDF.

SDF a cerut partenerilor vestici să instaureze un sistem de instanțe recunoscute la nivel internațional pentru a slăbi presiunea asupra închisorilor sale și acceptă uneori acorduri de reconciliere cu liderii tribali care garantează că prizonierii nu sunt extremiști și că se vor întoarce la familii.

Farhad Shami, un purtător de cuvânt al SDF, a negat că documentul obținut de The Guardian - pe care bărbații eliberați susțin că l-au semnat - este oficial și a spus că nu are loc o astfel de practică.

"SDF a eliberat în trecut prizonieri care aveau legături cu ISIS prin reconciliere tribală, însă acești nu aveau mâinile murdare de sângele civililor nevinovați și nu comiseseră crime. Erau angajați în birourile ISIS sau fuseseră obligați să se alăture ISIS", a spus Shami. "Cei care au fost eliberați sunt monitorizați pentru a nu se alătura din nou ISIS".

Coaliția internațională anti-ISIS nu a comentat informațiile. "Coaliția nu controlează sau operează centre de detenție. Aceste centre sunt operate doar de SDF în nord-estul Siriei", se arată într-un răspuns primit pe email.

Eliberările reprezintă un risc major de securitate, atât în Siria cât și în afara țării, și ridică ipoteza că cei care au comis crime grave ar putea să nu fie pedepsiți.

Abu Jafar, eliberat în martie, era ofițer de securitate în orașul Raqqa, cucerit de ISIS, unde lucra pentru o ramură cunoscută pentru pedepsirea și executarea localnicilor care nu urmau interpretarea extrem de austeră a Islamului.

Pe lânga amenda de 8.000 de dolari, Abu Jafar, care neagă că ar fi rănit vreun om, a dat mită încă 22.000 de dolari unor oficiali SDF, bani obținuți de la familia sa. El susține că s-a alăturat ISIS pentru a face bani, însă continuă să se refere la grupare pe numele ei arab complet, în loc să folosească termenul derogatoriu Daesh.

"Poți alege să intri în ISIS de bunăvoie, însă nu poți pleca. Dacă pleci, te consideră kafir (necredincios) și trebuie să mori", spune Jafar. "Am fost arestat în Baghuz (ultima fortăreață ISIS), după ce m-am predat alături de alți luptători în martie 2019. Ne-au mutat familiile în centre de detenție și pe noi în închisori. Timp de doi ani am așteptat ca o instanță să ne clarifice soarta. La un moment dat, am știut că trebuie să găsim singuri o cale să ieșim de acolo".

Abu Muhammad a condus o unitate de luptă împotriva SDF și a supraviețuit 5 ani pe front, până să fie arestat în 2019 în Baghuz. El a fost eliberat în ianuarie 2021, alături de familia lui. Bărbatul a spus că în închisoarea Hasekeh se practica tortura și relele tratamente la adresa deținuților, acuzații pe care SDF le-a negat în trecut.

"Procesul de eliberare nu a fost ușor, însă după ce au contactat mai mulți lideri SDF familia mea a reușit să mă elibereze plătind mită 14.000 de dolari pe lângă suma oficială de 8.000 de dolari către departamentul de finanțe publice a SDF", a spus Muhammad.

Detaliile prezentate de cei doi privind eliberarea din închisoare corespund cu un document de eliberare pentru un alt bărbat, obținut de Guardian dintr-o sursă SDF. Cei doi bărbați spun că au semnat formulare similare.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Oamenii erau furioși din cauza diferenței de vârstă”. Olivia Wilde rupe tăcerea despre relația cu Harry...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Scandalul concedierilor de la Oracle România ajunge la Comisia Europeană. BNS acuză gigantul că tratează...
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...