Angelina Jolie a vândut un tablou pictat de Churchill cu peste 8 milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
tablou pictat de Churchill și vândut de Angelina Jolie cu peste 8 milioane de euro
Pictura în ulei scoasă la vânzare de Angelina Jolie e considerată cel mai important tablou realizat de Winston Churchill. Foto: Profimedia Images

Unul dintre cele mai cunoscute tablouri pictate de fostul premier britanic Winston Churchill a fost vândut luni la Londra cu peste 7 milioane de lire sterline (8,1 milioane de euro) de Casa de licitaţii Christie's. Tabloul a fost scos la vânzare de actriţa americană Angelina Jolie, informează Agerpres.

Tabloul peisagistic este o pictură în ulei ce înfăţişează un apus de soare peste moscheea Koutoubia, monument emblematic din Marrakesh. Tabloul a fost pictat de Churchill cu ocazia unei vizite oficiale în Maroc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tabloul, intitulat „Tower of the Koutoubia Mosque”, a fost dăruit de Churchill celui care era pe atunci preşedintele al Statelor Unite, Franklin D. Roosevelt. Vândut de unul dintre fiii lui Roosevelt în anii 1950, tabloul a trecut prin mâinile mai multor proprietari, înainte de a ajunge în 2011 în colecţia cuplului de actori americani Angelina Jolie şi Brad Pitt.

Suma cu care a fost vândut tabloul a depăşit mult estimările, între 1,7 milioane şi 2,8 milioane de euro, conform Christie's.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, alte două tablouri pictate de Churchill au fost vândute: un peisaj din Marrakesh a fost adjudecat pentru suma de 1,55 milioane de lire sterline (1,8 milioane de euro) şi o imagine a Catedralei Saint Paul din Londra, estimată între 200.000 şi 300.000 de lire sterline, a fost vândută pentru suma de 880.000 de lire sterline (1,2 milioane de euro).

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...