Implozia submersibilului Titan, în care au murit 5 oameni, putea fi prevenită. Concluziile autorităților SUA

Data actualizării: Data publicării:
oceangate titan
Foto: Profimedia Images

Implozia submersibilului de agrement Titan, în care au murit cinci oameni în iunie 2023, putea fi prevenită, este concluzia autorităților americane, la doi ani de la eveniment. Submersibilul a fost distrus în timp ce cobora către epava Titanicului. Comisia de Investigații Maritime a Gărzii de Coastă a SUA a publicat raportul oficial marți.

O comisie de anchetă a Gărzii de Coastă a Statelor Unite a concluzionat marți că „proiectarea inadecvată” a submersibilului Titan a fost principalul factor care a contribuit la implozia acestuia în 2023, care a provocat moartea a cinci persoane, transmite Reuters. 

Titan se afla într-o expediție turistică la epava Titanicului – un vas de pasageri britanic care s-a scufundat în 1912, ucigând cel puțin 1.500 de persoane aflate la bord – când a pierdut contactul cu nava de suport în timpul coborârii. Rămășițele sale au fost găsite patru zile mai târziu, împrăștiate pe fundul mării la 488 de metri de prova epavei Titanicului. 

Implozia putea fi prevenită, a declarat Jason Neubauer, președintele Comisiei de anchetă a Gărzii de Coastă a SUA, în urma publicării unui raport de 300 de pagini după o anchetă de doi ani.

Citește și: Titan, condamnat de la început. Submersibilul ar fi pornit la drum cu chila deja fisurată. „În acest caz nu mai era nimic de făcut” 

„Este nevoie de o supraveghere mai strictă și de opțiuni clare pentru operatorii care explorează noi concepte în afara cadrului de reglementare existent”, a declarat el într-un comunicat. 

Comisia a stabilit că factorii principali care au contribuit la accident au fost „procesul inadecvat de proiectare, certificare, întreținere și inspecție al Titanului” de către OceanGate. 

De asemenea, a menționat „o cultură toxică la locul de muncă la OceanGate”, un cadru de reglementare inadecvat pentru submersibile și alte nave noi și un proces ineficient de denunțare a neregulilor. 

Raportul a adăugat că „în cei câțiva ani care au precedat incidentul, OceanGate a folosit tactici de intimidare, alocații pentru operațiuni științifice și reputația favorabilă a companiei pentru a evita controlul autorităților de reglementare”.

Citește și: Momentul în care submersibilul Titan a făcut implozie, surprins într-o înregistrare audio: „Ce bubuitură e asta?” 

Comisia a constatat că OceanGate nu a investigat și nu a remediat anomaliile cunoscute ale corpului navei după expediția Titanic din 2022. Aceasta a afirmat că datele din sistemul de monitorizare în timp real al navei Titan ar fi trebuit analizate și luate în considerare în timpul expediției. 

De asemenea, a criticat OceanGate pentru că nu a depozitat corespunzător nava Titan înainte de expediția Titanic din 2023. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță