O asistentă „simte la propriu durerea pacienților” din cauza unei boli rare. Doar 1,6% din populație are afecțiunea

Data actualizării: Data publicării:
asistenta

O asistentă din Missouri, SUA, simte durerea fizică pe care pacienții săi o au, din cauza unei boli neurologice rare numită sinestezie.

Doar 1,6% din toată populația lumii suferă de această afecțiune. Ei pot simți emoțiile celor din jur, dar și durerea lor fizică. Megan Pohlmann, în vârstă de 30 de ani, își folosește aceste simțuri pentru a-i ajuta pe alții, lucrând ca asistentă medicală.

Dacă te văd, te știu. Simplu fapt că trec pe lângă oameni străini îmi dau seama când suferă, sentimentul este complet. Mulțimile sunt compleșitoare uneori. Dacă sunt la o înmormântare -când unii sunt devastați, alții sunt ușurați, iar copiii nu înteleg ce se întâmplă – e epuizant. E greu să gestionezi totul în același timp. În mare, îmi doresc doar să ajut oamenii”, mărturisește Megan, potrivit People.

Femeia s-a născut cu MTS (Mirror- Touch Synesthesia), afecțiune transmisă genetic, pe care o au și mama și sora ei.

Asistenta își folosește acum „darul” ajutându-și pacienții în fiecare zi. Ea a reușit chiar să-și dea seama că o adolescentă era agresată sexual de un bărbat mai în vârstă, rudă cu ea.

Simțul îmi spunea, de fiecare dată când eram cu ea și bărbatul care o agresa, să fug cât mai departe. Mă simțeam amețită și îmi era greață. Simțeam rușine și că aș face orice să nu mai fiu în preajma acestui bărbat (agresorul n.r.). După câteva minute, eram sigură că fata este abuzată”, povestește ea.

Altă dată, femeia a simțit o durere intensă de cap, atunci când îngrijea un copil, ajutând astfel doctorii să-și dea seama că bebelușul avea o reacție la medicamentele pe care le lua. Nu i s-a mai dat acea pastilă și copilul se simțea mult mai bine.

Femeia simte, de asemenea, că mulți dintre colegii ei și pacienți se îndoiesc de ce spune femeia.

Cu toate astea, Megan e mulțumită că are acest dar și simte că trebuie să-l valorifice, ajutându-i pe cei din jur.

Cred că este minunat. Nu aș putea funcționa fără MTS – mă bazez foarte mult pe el. Și cred că dacă am fi toți mai empatici cu ceilalți, asta ar contribui la rezolvarea multor probleme. Uneori e de ajuns doar să ascultăm ce spune cineva și să conștientizăm prin ce trece pentru a face diferența”, precizează femeia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți refuza accesul în apartament pentru verificări? Ce prevede legea
Digi FM
Alex Dobrescu, aflat în închisoare, declarații surprinzătoare despre relația cu Cristina Cioran: „Nu s-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum trăiesc astăzi cei 11 copii ai lui Bob Marley. Unii au devenit staruri mondiale după moartea artistului
Film Now
Prima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea...
Adevarul
Scene cutremurătoare în Portugalia: doi copii de 4 și 5 ani, abandonați de părinți într-o pădure. Le-au lăsat...
Newsweek
Casa de Pensii, în corzi. Pensionarii câștigă procese în instanță pe bandă rulantă. Se judecă 360 spețe pe zi
Digi FM
Ploi torențiale şi vânt puternic în România până sâmbătă seara. Ce zone sunt vizate de noua informare emisă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cât de des ar trebui, de fapt, să îți speli pijamaua. Dacă ai piele sensibilă sau probleme dermatologice...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...