Poziționare surpriză pe scena politică. Ce fel de partid ar trebui să fie PNL în viziunea lui Bolojan

Data publicării:
ilie bolojan alaturi de logo pnl
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat vineri, la dezbaterea „Modernizarea cu rădăcini istorice”, organizată de Partidul Național Liberal și Institutul pentru Studii Populare, în seria de evenimente care marchează 151 de ani de existență ai partidului, că PNL „trebuie să se definească mai clar ca un partid conservator-liberal”.

„Și eu, la fel ca majoritatea colegilor și invitaților noștri, am fost de acord că un partid puternic are obligația să își privească lucid trecutul pentru a putea construi viitorul.PNL are astăzi curajul unei analize sincere asupra greșelilor și compromisurilor ultimului deceniu. Nu putem construi credibilitate fără adevăr și fără asumare.

Suntem conștienți că avem nevoie de o regândire profundă a culturii organizaționale, în linia principiilor și valorilor care au făcut din PNL unul dintre marile proiecte politice ale României moderne: responsabilitate, muncă, merit, respect pentru libertate și pentru statul construit în interesul cetățeanului”, a declarat Ilie Bolojan la întrunire, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de PNL.

El a mai sps că PNL trebuie să se definească mai clar ca un partid conservator-liberal, care își asumă un proiect de țară puternic. 

„PNL trebuie să se definească mai clar ca un partid conservator-liberal, care nu face compromisuri cu practicile și mentalitățile ce au ținut România pe loc. Un partid care își asumă un proiect de țară puternic, modernizator și ancorat în valorile care au construit această națiune.

Modernizarea adevărată nu înseamnă ruperea de identitate sau de rădăcini. Înseamnă să ai puterea să construiești viitorul, păstrând ceea ce are valoare și corectând ceea ce a fost greșit”, a mai spus Ilie Bolojan.

Citește și: Bolojan: România nu îşi mai poate permite ca în opoziţie să fie partide care, în afară de a contesta, nu au demonstrat niciodată nimic

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...