Premierul Dorin Recean: Putin are interdicție de intrare în Republica Moldova

Data publicării:
dorin recean face declaratii
Foto: Profimedia

Autoritățile din Republica Moldova au întocmit o listă cu cetățeni din Federația Rusă cărora le este interzisă intrarea în țară. O spune prim-ministrul Dorin Recean, care subliniază că Rusia „nu ne poate impune reguli”, iar „autoritățile de la Chișinău nu vor tolera încălcarea legislației țării”. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 27 aprilie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„Noi avem o listă lungă și noi tot îi trimitem înapoi acasă”, a spus Recean, care a punctat că președintele rus, Vladimir Putin, are interdicție de intrare în țară.

Premierul a subliniat că lista neagră nu este publică, iar unii oficiali vor afla că sunt incluși în ea atunci când vor încerca să intre în Republica Moldova.

„O să facem la un moment dat o listă publică, acum este suficient mecanismul care funcționează astăzi. Nu știu dacă trebuie să irosesc resursele statului ca să fac o listă”, a mai menționat prim-ministrul.

„Vă asigur că nimeni care nu trebuie să intre, nu intră. Tuturor celor care propagă și seamănă război o să le închidem gura”, a declarat Dorin Recean.

Potrivit premierului, Rusia trebuie să respecte cetățenii și instituțiile Republicii Moldova.

„Federația Rusă nu trebuie să ne spună nouă ce trebuie, sau ce nu trebuie să facem. Republica Moldova este o țară independentă, suverană și oricine nu respectă alegerea poporului, asta este atitudinea noastră. O să le spunem că fiecare trebuie să-și știe locul și dacă au să-și facă ceva acasă, să-și facă acasă.

Ei nu pot să ne impună reguli, trebuie să aibă o atitudine respectuoasă față de cetățenii Republicii Moldova, instituții. Nu vom tolera ca aceștia să încalce fie legislația Republicii Moldova, fie drepturile și alegerile noastre”, a conchis Dorin Recean.

Dodon le promite cetăţenilor din Găgăuzia că dacă va ajunge din nou preşedinte îl va aduce pe Putin la Comrat

Liderul prorus al socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a promis în cadrul unei întâlniri electorale cu locuitorii din Comrat - centrul administrativ al Găgăuziei - că, dacă va ajunge cândva din nou preşedinte, îl va aduce în vizită în Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia pe preşedintele rus Vladimir Putin, relatează joi Jurnal.md.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță