Video&Foto Explozie uriașă la un depozit de muniție în apropiere de Moscova: cel puțin două localități din zonă au fost evacuate

Data actualizării: Data publicării:
explozie depozit munictii langa moscovca
Foto via The Moscow Times

O explozie puternică la un important depozit de muniţii din regiunea Vladimir, aproximativ 70 km nord-est de Moscova, a determinat autorităţile să evacueze marţi locuitorii din două localităţi din zonă, informează agenţiile de presă internaţionale şi The Moscow Times, preluate de Agerpres.

„Toţi locuitorii din Barsovo sunt evacuaţi la şcolile nr. 6 şi nr. 7 din satul Krasnîi Oktiabr, districtul Kirjaci”, au declarat autorităţile locale, citate de agenţia oficială de presă TASS, care a anunţat, de asemenea, evacuarea locuitorilor din Mirnoe.

Guvernatorul regiunii Vladimir, Aleksandr Avdeiev, a scris pe Telegram că „serviciile responsabile lucrează la faţa locului”, iar detaliile despre ceea ce s-a întâmplat vor fi difuzate ulterior.

Responsabilul rus a ameninţat jurnaliştii şi localnicii cu amenzi usturătoare pentru eventuala răspândire de informaţii despre o situaţie de urgenţă „înainte de a primi date oficiale verificate”, conform The Moscow Times.

Potrivit canalelor ruseşti de Telegram, ar fi vizate cu evacuarea cel puţin şapte localităţi din zonă, unde a fost deja declarată stare de urgenţă la nivel local.

Explozia s-a produs la un important arsenal militar al Ministerului Apărării în districtul Kirjaci din regiunea Vladimir, potrivit presei locale.

În iunie 2022, o explozie a unor muniţii la acest arsenal a provocat moartea a patru persoane, fără ca incidentul să forţeze evacuarea populaţiei locale.

Potrivit publicaţiei The Moscow Times, se pare că muniţii au explodat la cel de-al 51-lea arsenal al Direcţiei principale de rachete şi artilerie (GRAU, unitatea militară 11785).

„Un depozit uriaş de muniţii a explodat - al 51-lea arsenal GRAU din regiunea Vladimir. Autorităţile locale au început evacuarea. Nu este încă clar dacă a avut loc un atac cu dronă sau dacă explozia s-a produs din interior”, a declarat analistul militar Ian Matveiev, citat de publicaţia menţionată. Localnicii afirmă că ar fi văzut patru drone în zonă, mai spune el.

Obuzele continuă să explodeze, iar deasupra locului deflagraţiei poate fi observată o coloană groasă de fum. Publicația ucraineană „Exilenova” a relatat la rândul său despre explozia produsă la cel de-al 51-lea arsenal al armatei ruse, care face parte din „logistica militară a Federaţiei Ruse”. Potrivit acestei surse, aici era adus „material militar” din Belarus.

Depozitul respectiv se află la aproximativ 530 km de graniţa cu Ucraina şi este o ţintă dificilă pentru forţele armate ucrainene din cauza densităţii sistemelor ruseşti de apărare antiaeriană, notează portalul ucrainean Defense Express.

Potrivit canalului de Telegram „Arhanghelul Mihail” al bloggerilor militari ruşi, cauza incidentului ar fi „detonarea unor obuze în timpul manipulării acestora”.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...