Germania și Slovenia se opun aderării la „Consiliul de Pace” al lui Donald Trump. Cum și-au motivat opțiunea pentru boicot

Data actualizării: Data publicării:
friedrich merz face declaratii
Freidrich Merz.Foto: Profimedia

Guvernul german se opune aderării ţării la „Consiliul de Paceal preşedintelui american Donald Trump, deoarece acesta riscă să submineze Organizaţia Naţiunilor Unite, a relatat miercuri revista germană Spiegel, citând un document al Ministerului de Externe de la Berlin, transmite Reuters. Nici Slovenia nu va accepta o invitaţie de la Trump de a se alătura „Consiliului pentru pace”, a anunţat miercuri seară premierul sloven Robert Golob.

În acelaşi timp, guvernul german nu este de acord cu puterile predeterminate” de care ar urma să beneficieze liderul de la Casa Albă în cadrul acestei iniţiative, a mai consemnat Spiegel, citând acelaşi document, o notă internă pregătită weekendul trecut pentru o reuniune a ambasadorilor Uniunii Europene.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat luni că Berlinul va examina ce contribuţie ar putea aduce la „Consiliul de Pace” al lui Trump.

„Principala îngrijorare este că mandatul este prea larg şi ar putea submina periculos ordinea internaţională bazată pe Carta Naţiunilor Unite”, a declarat și premierul Sloveniei, Robert Golob, citat de portalul de ştiri N1.

„Deşi găsim lăudabilă orice iniţiativă ce poate calma situaţia din Orientul Mijlociu, această invitaţie încalcă în mod periculos ordinea internaţională mai largă şi nu doar pacificarea în Gaza”, a subliniat el.

La finalul săptămânii trecute, mai multe ţări au anunţat că au primit invitaţii pentru a face parte din noua iniţiativă, printre care Canada, Franţa şi Germania.

„Consiliul pentru pace este o organizaţie internaţională ce vizează promovarea stabilităţii, restabilirea unei guvernări fiabile şi legitime şi garantarea unei păci durabile în regiunile atinse sau ameninţate de conflicte”, se arată în preambulul textului de opt pagini trimis statelor invitate.

Textul insistă, printre altele, pe „necesitatea unei organizaţii de pace internaţionale mai agile şi mai eficace”.

Donald Trump ar urma să fie „primul preşedinte al Consiliului pentru pace, ale cărui puteri prevăzute sunt extrem de extinse: el va fi singurul abilitat să „invite” alţi şefi de stat şi de guvern să se alăture iniţiativei şi va putea revoca participarea lor în caz de „veto cu o majoritate de două treimi dintre statele membre”.

Fiecare stat exercită un mandat cu o durată maximă de trei ani, cu excepţia statelor membre ce virează cel puţin 1 miliard de dolari în conturile 'Consiliului pentru pace' în timpul primului an ce urmează intrării în vigoare a Cartei, mai arată textul.

Unii aliaţi tradiţionali ai SUA au răspuns cu prudenţă invitaţiei adresate de Trump de a se alătura iniţiativei sale, în câteva cazuri au respins oferta lui Trump, dar alte ţări, inclusiv unele care au avut mult timp relaţii tensionate cu Washingtonul, cum ar fi Belarus, au acceptat.

Citește și:

Ministrul Oana Țoiu răspunde întrebării puse de Donald Trump la Davos. Ce ar face România dacă SUA ar cere ajutor țărilor din Europa

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”