Măsurile de securitate din Franța, după atentatele teroriste

Data publicării:
IMAGINI ANTITERO POLITIA FRANCEZA GETTY IMAGES

Direcţia Generală pentru Securitate Internă este instituţia care se ocupă în Franţa de lupta împotriva terorismului şi este coordonată de Ministerul de Interne.

Potrivit datelor oficiale, ofiţerii acesteia au ca atribuţii principale contraspionajul, lupta împotriva extremismului şi protejarea intereselor economice ale Franţei.

La capitolul terorism, Direcţia pentru Securitate trebuie să analizeze fenomenele de radicalism, să supravegheze evoluţiile din ţările arabo-musulmane, riscurile ce pot determina creșterea fundamentalismului islamic. Ofiţerii trebuie să îi monitorizeze pe cei care s-ar alătura adepţilor Jihadului în Siria, Irak şi Yemen şi care s-ar putea întoarce pentru a comite atentate în Franţa.

Ministerul de Interne francez a adunat într-o singură structură şi forţele speciale care acţionează în caz de atac terorist sau luare de ostatici. Luptătorii acesteia fac parte din Forţa de Intervenţie a Poliţiei Naţionale şi adună la un loc trei unităţi din trupele speciale.

Structura funcţionează din 2009 şi dispune de 12 baze situate în regiuni diferite ale Franţei. Ideea realizării ei a venit după atacurile teroriste din 2008 din Mumbai, India. Atunci, teroriştii au acţionat simultan în mai multe zone ale oraşului, iar lipsa unei forţe unite a dus la eşecul operaţiunilor de salvare.

Citiți și:
VIDEO. Cum s-a văzut lupta cu teroriștii prin ochii forțelor speciale franceze
Atac terorist Paris. Mărturia bărbatului care a filmat uciderea polițistului Ahmed Merabet
Semne de întrebare după tragediile de la Paris
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu norma de hrană a militarilor după modificările aduse de noua lege a salarizării...
Digi FM
Un bărbat a devenit miliardar peste noapte fără să știe. A aflat adevărul când a încercat să plătească la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, criticată după apariția de la gala gimnasticii din Onești. „De ce așa dezbrăcată în fața...
Film Now
Actor din „How I Met Your Mother”, condamnat la peste 30 de ani de închisoare după ce și-a înjunghiat fosta...
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Newsweek
Pensiile speciale ale magistraților - 25.586 lei, cât 9 pensiii normale sau 50 indemnizații de handicap
Digi FM
Millie Bobby Brown, despre viața de mamă la 22 de ani: “Nu înțeleg cum poate exista atât de multă iubire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Mulți români fac această greșeală. Ce trebuie să faci dacă găsești un pui de căprioară singur în pădure
Film Now
John Travolta le dedică filmul scris și regizat de el soției și fiului pierduți mult prea devreme: "Viața m-a...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Nuntă discretă pentru unul dintre cele mai urmărite...