Româncă stabilită în Atena: Două familii de români s-au salvat din incendiu, dar toate lucrurile le-au ars

Data actualizării: Data publicării:
flacari grecia

Grecia este în stare de şoc după incendiile care au devastat staţiuni de lângă Atena. Bilanţul victimelor este în creștere. În timp ce în estul Atenei, situaţia s-a mai calmat, focul arde neîntrerupt în vest. Sunt şase focare în apropierea oraşului Kineta, iar 200 de pompieri încearcă să le oprească înaintarea. Primarul unui oraş din zona afectată descrie focul ca fiind de „proporţii biblice”.

O româncă stabilită în Grecia a povestit cum este viața acum în Atena, zonă puternic afectată de incendiile de vegetație, în urma cărora cel puțin 80 de oameni și-au pierdut viața.

În Atena, viața continuă la parametri normali pentru că ceea ce s-a întâmplat a fost la peste 20 de kilometri de Atena. Lumea este afectată moral foarte mult.

Despre noi, că și comunitate românească, noi suntem în jur de 50.000 de români stabiliți oficial aici, pestre 100.000, din date neoficiale.

Eu am întâlnit o familie, două familii de 7 persoane care erau turiști din România. Au fost afectați de incendiu, în sensul că aveau o vilă închiriată, aveau lucrurile, actele, în vila respectivă. Ei se aflau la plajă cu mașinile când a izbucnit incendiul. Din fericire pentru ei, au reușit să se salveze, dar au pierdut tot ce au avut. Au fost sprijiniți de consulatul românesc.

Din zona cea mai puternic afectată oamenii s-au autoevacuat, au plecat pe calea apei pentru că nu aveau altă soluție. E imposibil de locuit acolo. În zona respectivă a rămas cenușă, nu mai e nimic, ruine doar. Sunt sate turistice, sunt cei care au case de vacanțe pentru perioada de vara acolo.

Nu avem un număr al persoanelor dispărute, nici al persoanelor care au fost salvate. Un tată își caută copiii pe care i-a văzut la televizor salvați și nu i-a găsit nici astăzi.

Spitalele nu sunt pregătite, nu se așteptau la așa ceva. Grecia trece printr-o criză economică fantastică dinainte de aceste incendii. De aceea s-a făcut apel către cetățenii Greciei pentru a dona medicamente.

Într-adevăr, cetățenii eleni s-au mobilizat foarte bine și s-a creat un surplus de ajutoare. Acum încearcă să regăsească statistic unde vor fi distribuite și pentru moment au stopat primirea de ajutoare.

Peste 20 de persoane sunt în stare critică, cei cu răni ușoare au părăsit deja spitalele.

Israel s-a oferit să preia o parte din pacienții în stare critică, la fel ca în cazul Româiei după tragedia din Colectiv.

Autoritățile au fost luate prin surprindere, deși Grecia prezintă întotdeauna un risc mare de incendii. Pompierii au ajuns foarte foarte târziu la fața locului”, povestește Nina Ghiță, româncă stabilită în Grecia.

CITIȚI ȘI: 

VIDEO. Cum se vede din avion dezastrul „de proporții biblice” din Grecia. Stațiunea Mati, rasă de pe fața pământului

Imaginile tragediei din Grecia: Trupuri carbonizate, găsite îmbrățișate la câteva zeci de metri de mare

Mărturii ale românilor din Atena: „Totul s-a ars într-un sfert de oră. Oamenii n-au avut timp să fugă”

Anterior, ministrul de externe Theodor Meleşcanu a declarat că nu sunt informaţii despre români care ar fi avut de suferit din cauza imenselor incendii din Grecia.

România trimite în Grecia un avion Spartan specializat pentru intervenţii în caz de incendiu şi un avion Hercules. Echipajele acestora sunt formate din 20 de militari iar decolarea ar urma să aibă loc în următoarele câteva ore. Cele două aeronave sunt pregătite, la Baza Aeriană 90 de la Otopeni, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor, în direct la Digi24.

80 de morţi şi aproape 200 de răniţi, acesta este cel mai recent bilanţ al incendiilor devastatoare din Grecia. Şi sunt peste 100 de oameni despre care nu se ştie nimic. În plin sezon al concediilor, o staţiune a fost distrusă aproape în totalitate. Într-o altă localitate au ars 1.000 case şi peste 300 de maşini cu care locuitorii încercau să scape din calea flăcărilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa și-a cucerit fanii cu cele mai intime imagini din luna de miere. S-a lăsat pozată goală în cadă și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Pericolul ascuns de pe litoralul românesc. Avertismentul unui paleoclimatolog despre mările Terrei
Newsweek
Pensiile cresc azi în Bulgaria. Vor fi cu 20€ mai mari ca la noi. Pensionarii români au pierdut 120€ în 2 ani
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...