Video Arșița face prăpăd în „Sahara Olteniei”. Culturi întregi, în pericol din cauza temperaturilor extreme: „E dezastru!”

Data publicării:
culturi canicula oltenie
În Călărași, județul Dolj, de exemplu, nisipul deșertificat ajunge la temperaturi chiar și de 50 de grade Celsius. Sursa foto: colaj capturî video Digi24

Arșița face prăpăd în sudul țării. În zona supranumită „Sahara Olteniei” culturile sunt în pericol. Oamenii spun că pepenii deja au început să se îngălbenească, iar dacă temperaturile caniculare vor persista, producția va fi afectată. „E dezastru!”, spun dezamăgiți fermierii care privesc cum munca lor e arsă de soare.

Canicula extremă pune în pericol culturile. În Călărași, județul Dolj, de exemplu, nisipul deșertificat ajunge la temperaturi chiar și de 50 de grade Celsius.

„Uitați porumbul cum este, dacă nu-i dăm apă în fiecare zi... Este neirigat de aseară, uitați cum este pământul. Dacă nu-i dăm apă în fiecare zi, nu o să facem porumb anul ăsta. În ritmul ăsta, porumbul o să-l afecteze”, spune cu amărăciune un fermier.

„Căldură. Recoltăm dimineața și seara”, completează un bărbat.

„Problema cea mai gravă nu este legată doar de temperaturile foarte ridicate, ci de scăderea umidității aerului care, pentru speciile care în această perioadă înfloresc și leagă, sigur vor avea probleme”, spune altcineva.

Chiar și pepenii, care rezistă la temperaturi ridicate, au început să fie afectați.

„Un pepene verde, un pepene galben suportă temperaturi ridicate, rezistă la arșiță, îi place soarele, sigur condiția să aibă și apă. Sunt, însă, specii care suportă mai greu astfel de temperaturi, așa cum spuneam, cumulat cu lipsa apei, scăderea umidității din aer și vorbim aici de cartofi, de exemplu”, explică un alt producător.

„Culturile le protejăm cu apă multă la 12:00, vegetația trebuie să fie cât mai bună ca să... și fiecare cum se pricepe, sunt substanțe care se stropesc”, mărturisește altcineva.

„Apasă și la cultura de pepeni, că îi îngălbenește. E dezastru!”, spune vizibil afectată o localnică.

„Culturile necesită foarte multă apă, investițiile sunt foarte mari, costurile sunt foarte mari. Sunt cu panourile solare, m-au ajutat cât de cât, dar cei care sunt cu motopompe, cu aia, i-a afectat foarte mult. Trebuie să udăm, mai trebuie recoltat din ele. Care sunt făcute deja, au început să se îngălbenească”, constată un alt fermier din Dolj.

Și culturile din solarii sunt în pericol, iar fermierii au luat deja primele măsuri.

„Am aplicat prima dată o mână, temperatura tot depășea 40 de grade... Avem pierderi de producție. A trebuit să mai aplicăm încă o tură de soluție, pentru a reflecta lumina și a reduce temperatura din solar sub 40 de grade”, explică un fermier din Șimnicu de Sus, județul Dolj.

În zona supranumită „Sahara Olteniei” nu a mai plouat de trei săptămâni.

reporter: Elena Alexandru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...