Dosarul tentativei de lovitură de stat în care sunt vizați Georgescu și Potra, amânat de ÎCCJ. Procesul nu poate începe încă

Data actualizării: Data publicării:
calin georgescu la tribunal
Călin Georgescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, luni, amânarea pentru 5 august a.c. a dezbaterilor în cameră preliminară în dosarul în care sunt judecați fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, mercenarul Horațiu Potra și alți 20 de inculpați acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Decizia vine în contextul schimbării componenței completului de judecată, după ce unul dintre magistrați s-a abținut, ceea ce a dus la reluarea procedurilor în noua formulă.

„Amână cauza la data de 05 august 2026”, se arată în soluția pe scurt a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Georgescu, prezent la instanță

Călin Georgescu a ajuns luni la sediul ÎCCJ, unde a fost întâmpinat de susținători, însă nu a făcut declarații publice.

Anterior, instanța stabilise repunerea cauzei pe rol pentru reluarea dezbaterilor în noua componență a completului, după admiterea cererii de abținere a unuia dintre judecători.

„Instanța a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea reluării dezbaterilor în noua componență a completului de judecată (…) și acordă termen la data de 29 iunie 2026, ora 13.00”, preciza ÎCCJ la 19 iunie.

Citește și: Înalta Curte reia dezbaterile din dosarul tentativei de lovitură de stat care îi vizează pe Călin Georgescu și Horațiu Potra

Decizia Curții de Apel București și acuzațiile

În 2 aprilie, Curtea de Apel București a stabilit că procesul poate începe în cazul celor 22 de inculpați, însă hotărârea a fost contestată la instanța supremă.

Printre persoanele trimise în judecată se numără Călin Georgescu, Horațiu Potra, precum și membri ai familiei acestuia și alte persoane din anturajul lor.

Georgescu este acuzat de complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false în formă continuată. Horațiu Potra este acuzat, printre altele, de tentativă la acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Arestări, măsuri preventive și ancheta procurorilor

În acest dosar, ÎCCJ a dispus anterior măsuri preventive diferite pentru inculpați: Horațiu Potra a fost plasat în arest la domiciliu, iar fiul și nepotul său se află sub control judiciar.

Potra a fost adus în țară în noiembrie 2025, după ce fusese localizat în Dubai, unde a acceptat procedura de extrădare.

Citește și: Potra a fost eliberat din închisoare și a plecat spre Mediaș. Primele cuvinte spuse după ieșirea din arest

Acuzații privind acțiuni de destabilizare

Potrivit rechizitoriului, anchetatorii susțin că, în contextul anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, ar fi fost pus la cale un plan de acțiuni violente cu scopul de a deturna proteste și de a afecta ordinea constituțională.

Procurorii mai arată că gruparea coordonată de Horațiu Potra ar fi implicat persoane cu pregătire militară și că în timpul unor acțiuni de control au fost descoperite arme și obiecte periculoase.

Ancheta este în desfășurare, iar instanța supremă urmează să continue procedurile în cameră preliminară la termenul stabilit pentru 5 august 2026.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...