Zeci de milioane de europeni vor să muncească, dar nu pot: ce propune UE pentru a-i ajuta să revină pe piața muncii

Data actualizării: Data publicării:
roxana minzatu comisia europeana
Foto: Roxana Minzatu/ Facebook

Vicepreşedintele Comisiei Europene Roxana Mînzatu anunţă că, miercuri, în Colegiul Comisarilor, a fost adoptată Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale, ea arătând că 50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. 

„50 de milioane de europeni nu muncesc, dar foarte mulţi dintre ei vor să o facă. Astăzi, în Colegiul Comisarilor, am adoptat Comunicarea privind viitorul Pilonului european al drepturilor sociale. Una dintre noile măsuri vizează oamenii care vor să intre sau să revină pe piaţa muncii, dar se lovesc de obstacole concrete. Comisia Europeană lansează consultarea partenerilor sociali pentru o posibilă iniţiativă europeană dedicată acestora”, scrie vicepreşedintele Comisiei Europene Roxana Mînzatu, pe Facebook. 

Ea arată că, în Uniunea Europeană, aproape 50 de milioane de persoane de vârstă activă sunt în afara pieţei muncii, peste 31 de milioane sunt femei, iar aproape una din cinci ar dori să lucreze. 

„În loc să întrebăm doar «de ce nu muncesc?», trebuie să întrebăm şi: «ce îi împiedică să muncească?» Poate fi lipsa unui loc la creşă, o dizabilitate, o problemă de sănătate, lipsa transportului, competenţe care nu mai corespund cererii sau responsabilitatea de a îngriji singură un copil sau un adult dependent. Uneori, problema este chiar sistemul: omul este trimis de la o instituţie la alta, fără să primească o soluţie”, explică Mînzatu.  

Vicepreşedintele Comisiei Europene spune că „ideea nu este să obligăm pe cineva să muncească şi nu discutăm despre tăierea beneficiilor sociale”. 

„Vorbim despre sprijin adaptat fiecărei persoane: evaluarea nevoilor şi competenţelor; consiliere şi formare profesională; ajutor pentru găsirea unui loc de muncă; acces la servicii de îngrijire; colaborare între serviciile de ocupare, sănătate, educaţie şi asistenţă socială. Vrem ca fiecare om care poate şi doreşte să muncească să aibă o şansă reală să o facă. Iar în viitor, aceste consultări pot fi doar primul pas spre o nouă oportunitate profesională pentru aproximativ 10 milioane de europeni care vor să intre sau să revină pe piaţa muncii”, mai afirmă Roxana Mînzatu. 

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate Poliția să stea cu radarul ascuns după un copac sau un panou? Ce spune Codul Rutier
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, reacție fermă după ce a fost acuzat de fani că cere bani pe TikTok: „Nimeni nu vă bagă mâna în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
Jennifer Lopez a dat cărțile pe față. Ce o face să considere un bărbat cu adevărat atrăgător: „Noi, femeile...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine