Ursula von der Leyen își scurtează vizita în Bulgaria după accidentul în lanț de pe autostrada Trakia. Ce mesaj a transmis șefa CE

Data actualizării: Data publicării:
Ursula von der Leyen.
Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a scurtat vizita oficială în Bulgaria după accidentul în lanț produs pe autostrada Trakia, soldat cu 12 morți și 51 de răniți. Oficialul european a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a adus un omagiu echipelor de salvare. Printre persoanele rănite se află și un cetățean român, transportat la spital în stare gravă, anunță Novinite.

„Aș dori să-mi exprim cele mai sincere condoleanțe și să aduc un omagiu echipelor de salvare”, a declarat Ursula von der Leyen, în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul bulgar Rumen Radev.

La rândul său, șeful guvernului de la Sofia a descris evenimentul drept o „tragedie”. El a anunțat că autoritățile au mobilizat aeronave pentru eventualul transport al răniților și că intenționează să viziteze locul accidentului. În primele momente de după impact, mai mulți oameni au rămas blocați în vehiculele avariate.

Cum s-au produs accidentele în lanț de pe autostrada Tracia

Accidentele au avut loc pe autostrada A1, în apropierea orașului Yambol, în estul Bulgariei, pe fondul ceții dense. Cunoscută și sub numele de Trakia, autostrada leagă capitala Sofia de orașul Burgas, de la Marea Neagră.

Polițiștii, pompierii și echipajele de ambulanță au intervenit de urgență la locul tragediei. Imaginile difuzate de presa locală au arătat autoturisme și camioane îngrămădite pe toate cele șase benzi ale autostrăzii. Numeroase vehicule erau grav avariate, răsturnate sau ieșite de pe carosabil.

În cadrul unei conferințe de presă organizate la locul accidentului, secretarul general al Ministerului de Interne, Liubomir Nikolov, a declarat că ceața densă a fost, cel mai probabil, unul dintre factorii care au dus la producerea tragediei. Potrivit acestuia, primul impact s-a produs între un autobuz și un camion, la aproximativ 75 de kilometri vest de Burgas.

Coliziunea inițială a avut loc pe sensul de mers către Burgas, după ce un camion a blocat calea unui autobuz de pasageri. În accident a fost implicat ulterior un alt camion, care transporta cereale, iar apoi un autoturism a intrat în acesta din spate. Toate victimele se deplasau în direcția Burgas.

La scurt timp, un al doilea accident în lanț s-a produs pe sensul opus, către Sofia. Ministrul de Interne, Ivan Demerdjiev, a sugerat că încetinirea traficului, în timp ce șoferii încercau să observe ce se întâmplase pe celălalt sens de circulație, ar fi putut contribui la producerea celui de-al doilea accident.

Într-un alt comunicat, Ministerul de Interne a precizat că anchetatorii iau în calcul și posibilitatea ca unii șoferi să fi fost distrași de primul accident.

12 morți și 51 de răniți. Un român este în stare gravă

Unsprezece persoane au murit la locul accidentului, iar o a douăsprezecea victimă a decedat ulterior la spital, a declarat ministrul Sănătății, Katya Ivkova.

Alte 51 de persoane au fost transportate la spitalele din regiune. Printre răniți se află și un cetățean român, a cărui stare este gravă.

Premierul Rumen Radev a descris tragedia din apropierea localității Zimnitsa drept „o zi neagră pentru întreaga Bulgarie”. El a transmis condoleanțe familiilor și apropiaților celor decedați și le-a mulțumit echipelor de intervenție, precum și cetățenilor care au acordat ajutor victimelor, în condițiile meteorologice extrem de dificile și ale vizibilității reduse.

Radev a anunțat că va vizita spitalele din Burgas, Sliven și Yambol, împreună cu ministrul Sănătății. Totodată, el a precizat că autoritățile au luat măsurile necesare pentru transportul răniților și asigurarea îngrijirilor medicale.

Pentru eventuale evacuări medicale a fost pregătit un dispozitiv de transport aerian. Un avion guvernamental a fost pus la dispoziție pe aeroportul din Burgas, iar două aeronave militare de transport de tip Spartan au fost staționate la Baza Aeriană Bezmer, fiind pregătite să intervină dacă situația o va impune.

Citește și: Un martor al carambolului din Bulgaria povestește cum a scăpat cu viață: „Totul s-a încețoșat, s-a făcut negru”

Potrivit ministrului Sănătății, Katya Ivkova, 51 de pacienți au fost transportați la spitalele din trei orașe: 33 la Sliven, 11 la Yambol și șapte la Burgas. Treisprezece dintre aceștia au suferit răni grave.

Unul dintre pacienți, care prezenta traumatisme multiple, a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la un spital din Burgas. Medicii au apreciat însă că șansele sale de supraviețuire sunt bune.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...