Volodimir Zelenski face apel la „finalizarea garanţiilor de securitate cât mai curând posibil”

Data publicării:
zelenski face declaratii
Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la „finalizarea garanţiilor de securitate cât mai curând posibil”, după întâlnirea cu consilieri ai liderilor din Regatul Unit, Franţa, Germania şi Italia, informează EFE, preluat de Agerpres. 

Trimisul special al SUA, Keith Kellogg, şi consilieri pe probleme de securitate naţională din Regatul Unit, Germania, Franţa şi Italia se află la Kiev, au declarat vineri oficiali ucraineni, potrivit Reuters. 

Zelenski a insistat totodată că multe detalii privind garanţiile de securitate pentru Ucraina sunt deja pe hârtie, adăugând că trupele străine pe teren vor semnala că există un sprijin politic pentru Kiev. 

Preşedintele ucrainean, care a scris ulterior despre întâlnirile sale cu consilierii străini pe aplicaţia de mesagerie Telegram, a insistat pe accelerarea discuţiilor de finalizare a garanţiilor de securitate, având în vedere incursiunea dronelor ruseşti în Polonia în această săptămână. 

„Rusia nu numai că nu vrea să pună capăt războiului, dar îl şi escaladează, reprezentând o ameninţare reală pentru Europa prin lansarea dronelor sale deasupra Poloniei. Prin urmare, este necesar să se încheie garanţiile de securitate cât mai curând posibil”, a scris Zelenski pe contul său de Telegram. 

Zelenski se referea la încălcarea spaţiului aerian polonez, miercuri în zori, de către dronele ruseşti lansate deasupra Ucrainei. 

Discuţiile pe care le-a purtat cu consilierii liderilor Regatului Unit, Germaniei, Franţei şi Italiei s-au concentrat pe garanţiile de securitate oferite de naţiunile aşa-numitei „Coaliţii a Voinţei” odată ce pacea va fi realizată în Ucraina, precum şi pe experienţa Kievului cu maşinăria de război rusă. 

„Am vorbit şi despre disponibilitatea noastră de a ne împărtăşi experienţa pentru a contribui la apărarea colectivă a NATO. Propunem să interceptăm împreună toate ţintele ruseşti”, a declarat Zelenski, referindu-se la apărarea antiaeriană. 

În mesajul său, preşedintele ucrainean a mulţumit în special Regatului Unit, Franţei, Germaniei şi Italiei pentru ajutorul acordat ţării invadate de Rusia în obţinerea unei păci juste. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
O fetiță de 9 ani, lăsată nemâncată la școală pentru o datorie de doar 12 euro! A fost singura din clasă care...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...