Mașinile vor avea un nou sistem de frânare, în UE, din 2020

Data publicării:
masini
Foto: Agerpres

Patruzeci de state, printre care şi cele din Uniunea Europeană şi Japonia au semnat un proiect de acord ONU, care prevede ca, din 2020, toate autoturismele şi autoutilitarele noi să aibă sistem de frânare automat. Proiectul ar urma să fie aprobat în luna iunie, iar obligativitatea va fi instituită doar pentru maşinile noi, nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie. 

„Maşinile vor fi echipate cu un senzor care va detecta vehiculele din faţă şi pietonii şi, în cazul în care maşina deteactează că şoferul nu întreprinde nicio acţiune, îl avertizează. Dacă tot nu reacţionează, maşina va frâna automat”, afirmă Jean Rodriguez - purtător de cuvânt ONU pentru Europa.

Sistemul se va activa la viteze de până la 60 de kilometri pe oră şi este destinat condusului în oraşe. Oficialii ţin să precizeze că, totuşi, controlul final va fi al şoferului.

„Este o funcţie automatizată, dar, atunci când vorbim în jargonul automatizării, sunt 5 niveluri la maşinile autonome. Acesta ar fi între nivelul doi şi nivelul 3”, precizează Jean Rodriguez, purtător de cuvânt ONU pentru Europa.

În jur de 20 de milioane de maşini noi vor fi echipate în fiecare an cu sistemele automate de frânare. Iar asta va reduce semnificativ numărul de accidente şi de victime.

„Se estimează o reducere a accidentelor de 37-40% şi asta ar duce la salvarea unor vieţi. Ne-am uitat pe cifrele din Uniunea Europeană şi vorbesc de Uniunea Europeană pentru că a sprijinit acest proiect de lege, ei bine, doar în UE, în 2016, au murit în accidente urbane 9.500 de oameni”, spune Jean Rodriguez - purtător de cuvânt ONU pentru Europa.

Nu au fost oferite informaţii despre costul noilor sisteme şi în ce fel va afecta acesta preţul final al maşinilor.

FOTO: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în SUA. Afacerea care i-a schimbat viața după retragerea din muzică: „E o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania: „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de...
Newsweek
Pensiile au crescut cu doar 38 lei după Marea Recalculare din 2024. Cele de invaliditate au scăzut cu 31 lei
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Cicliștii participanți la Turul Down Under din Australia, atacați de canguri agresivi. Imaginile sunt virale
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”