Fostul președinte american Bill Clinton și soția sa acceptă să fie audiați în Congres în cadrul anchetei privind afacerea Epstein

Data actualizării: Data publicării:
bill hillary clinton getty

Fostul președinte american Bill Clinton și soția sa, fost secretar de Stat și candidat la prezidențiale, Hillary Clinton, au acceptat luni seara să depună mărturie în cadrul unei anchete parlamentare conduse de Partidul Republican privind cazul lui Jeffrey Epstein, infractor sexual condamnat, decedat între timp. Cuplul era vizat de o procedură de obstrucţionare a Congresului pentru anteriorul refuz al celor doi soți de a se prezenta.

Angel Urena, purtătorul de cuvânt al fostului președinte Bill Clinton, a anunțat pe X că soții democrați vor depune mărturie, criticând în același timp președintele Comisiei pentru supraveghere și reformă guvernamentală din Camera Reprezentanților, James Comer, pentru lipsa de sinceritate în timpul negocierilor, scrie upi.com.

„Ei au negociat cu bună-credință. Dumneavoastră nu. V-au spus sub jurământ ceea ce știu, dar dumneavoastră nu vă pasă”, a declarat Urena pe X. „Dar fostul președinte și fosta secretară de Stat vor fi prezenți.”

Solicitare veche de câteva luni

Comer, republican din Kentucky, a solicitat de luni de zile mărturia soților Clinton în cadrul anchetei comitetului său, care se desfășoară pe fondul disputelor partizane privind legăturile lui Epstein cu membri ai ambelor partide politice.

Comisia a emis citații în august pentru a-i obliga pe soții Clinton să depună mărturie, iar aceștia se confruntau cu posibile acuzații de sfidare a Congresului când, sâmbătă, avocații lor au informat comisia într-o scrisoare că au acceptat să depună mărturie, dar în condițiile stabilite de echipa lor juridică – condiții pe care Comer a spus că le-a respins.

Înainte de acest anunţ, Comisia pentru Regulamentul Camerei Reprezentanţilor se pregătea să aprobe un vot în plenul Camerei asupra a două rezoluţii care, în cazul adoptării, ar fi recomandat Departamentului de Justiţie (DoJ) să formuleze acuzaţii împotriva fostului preşedinte democrat (1993-2001) şi a fostului secretar de Stat american (2009-2013), scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Clintonii sfidează Congresul. Ultima scrisoare a avocaților lor arată clar că încă se așteaptă la un tratament special din cauza numelui lor de familie”, a declarat Comer pe rețelele sociale. „Soții Clinton nu pot dicta termenii citațiilor legale.”Însă, în cele din urmă, comisia a decis să amâne votul, aşteptând să stabilească dacă cuplul a fost decis să se conformeze citaţiei.

Dacă aceste recomandări de urmărire penală ar fi adoptate, un act de acuzare oficial urma să fi fost iniţiat de DoJ, condus de Pam Bondi, o susţinătoare loială a lui Donald Trump.

Bill şi Hillary Clinton, care denunţă o procedură cu pure motivaţii politice, ar putea risca astfel până la 12 luni de închisoare.

Prietenie cu Epstein

Cuplul fusese citat de mai multe ori de o comisie a Congresului care ancheta modul în care guvernul a gestionat dosarul Epstein, datorită prieteniei de lungă durată a fostului preşedinte cu finanţatorul.

O figură proeminentă a elitei din New York între anii 1990 şi 2000, Jeffrey Epstein a fost acuzat că a exploatat sexual peste o mie de tinere, inclusiv minore.

A fost găsit spânzurat în celula sa din închisoarea din New York în 2019, înainte de procesul pentru infracţiuni sexuale care-l viza. Moartea sa a alimentat nenumărate teorii ale conspiraţiei care susţineau că a fost ucis pentru a proteja figuri importante.

Bill Clinton, care a călătorit de mai multe ori cu avionul său privat şi a fost fotografiat în compania sa în numeroase ocazii, a declarat în 2019 că nu a vorbit cu Jeffrey Epstein de peste un deceniu.

Fostul preşedinte a negat întotdeauna că ar fi avut cunoştinţă despreinfracțiunile lui Epstein şi nu se confruntă cu repercusiuni legale în ceea ce priveşte relaţia sa cu infractorul sexual.

"Nimeni, fie că este fost preşedinte sau simplu cetăţean, nu poate ignora în mod deliberat o citaţie emisă corespunzător de Congres fără consecinţe", a avertizat luni alesul republican James Comer, şeful acestei comisii de anchetă, înainte de anunţul purtătorului de cuvânt al lui Bill Clinton.

Publicarea documentelor

În timpul campaniei sale din 2024, Donald Trump a afirmat că doreşte să facă public cazul. Dar republicanul a fost reticent în a-l publica de la revenirea la putere şi a fost acuzat, chiar şi de propriii susţinători, de lipsă de transparenţă.

Vineri, DoJ a publicat o nouă serie de documente referitoare la Jeffrey Epstein, afirmând că respectă o lege adoptată în noiembrie anul trecut.

Simpla menţionare a numelui unei persoane în dosarul Epstein nu implică o faptă condamnabilă a acelei persoane. Însă documentele făcute publice arată, cel puţin, legături între infractorul sexual Jeffrey Epstein sau colaboratorii săi şi anumite personalităţi care au minimalizat adesea sau chiar au negat existenţa unor astfel de relaţii. 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în SUA. Afacerea care i-a schimbat viața după retragerea din muzică: „E o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania: „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de...
Newsweek
Pensiile au crescut cu doar 38 lei după Marea Recalculare din 2024. Cele de invaliditate au scăzut cu 31 lei
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Cicliștii participanți la Turul Down Under din Australia, atacați de canguri agresivi. Imaginile sunt virale
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”