Cercetătorii au stabilit ce formă ar putea avea Norul Oort, folosind un supercomputer NASA. Rezultatul este surprinzător

Norul Oort, misterioasa formaţiune de obiecte cosmice îngheţate de la marginea Sistemului Solar, are două braţe în spirală care-i conferă forma unei galaxii în miniatură, conform unui nou studiu realizat pe baza simulărilor derulate de un supercomputer al NASA.

Forma exactă a norului Oort şi modul în care acesta este influenţat de forţe din spaţiul interstelar rămân deocamdată un mister. Un nou model computerizat sugerează că structura internă a norului Oort ar putea arăta ca un disc spiralat.

Concluziile oamenilor de ştiinţă care au interpretat acest model computerizat au fost publicate a 16 februarie pe serverul preprint arXiv şi nu au fost încă verificate în regim peer-review, scrie LiveScience, potrivit Agerpres.

Norul Oort a fost descris pentru prima dată în 1950 de către astronomul olandez Jan Oort, care a presupus existenţa unui nor de obiecte transneptuniene ce înconjoară Soarele la distanţe cuprinse între 2.000 şi 200.000 UA (0,03 până la 3,2 ani-lumină). Acest lucru înseamnă că la viteza sa actuală, de 1,6 milioane de kilometri pe zi, sonda NASA Voyager 1 va ajunge la norul Oort peste 300 de ani şi pentru a-l străbate ar avea nevoie de încă 300.000 de ani.

O unitate astronomică (UA) este distanţa medie de la Pământ la Soare (aproximativ 150 de milioane de kilometri) şi este folosită ca unitate de măsură a distanţelor din cadrul Sistemului Solar.

Dificil de observat

Limita exterioară a norului Oort defineşte limita cosmografică a Sistemului Solar. Norul exterior Oort este slab legat de Sistemul Solar şi, astfel, este uşor afectat de atracţia gravitaţională atât a stelelor trecătoare, cât şi a Căii Lactee în sine. Aceste forţe dislocă ocazional cometele de pe orbitele lor din interiorul norului şi le trimit spre Sistemul Solar interior.

Astronomii presupun că materia care compune norul Oort s-a format mai aproape de Soare şi a fost împrăştiată în spaţiu de efectele gravitaţionale ale planetelor uriaşe Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun, la începutul evoluţiei Sistemului Solar.

Distanţa extremă până la norul Oort şi faptul că obiectele care-l compun sunt prea mici şi se mişcă prea încet fac observarea lor directă să fie extrem de dificilă, chiar şi cu cele mai puternice telescoape actuale. Majoritatea dovezilor despre existenţa acestui nor de obiecte transneptuniene provin din studierea cometelor cu perioadă lungă, bulgări de gheaţă şi praf smulşi din norul Oort de perturbări gravitaţionale, care plonjează periodic prin Sistemul Solar interior.

Pentru a înţelege mai bine cum ar putea arăta structura norului Oort, cercetătorii au introdus în modelul computerizat date cu privire la orbitele cometelor cu perioadă lungă şi a forţelor gravitaţionale din interiorul Sistemului Solar dar şi din exteriorul acestuia.

Asemănător cu Calea Lactee

O informaţie cheie pentru a înţelege forma norului Oort este legată de „mareea galactică” - atracţia gravitaţională exercitată de stele, găuri negre şi de nucleul galaxiei noastre, care au o influenţă mai puternică asupra obiectelor din părţile cele mai îndepărtate ale norului Oort, pe când obiectele din regiunile mai apropiate de Soare sunt influenţate de atracţiile gravitaţionale din cadrul Sistemului Solar.

După introducerea acestor date în supercomputerul Pleiades, al NASA, rezultatul a fost o structură a părţii interne a norului Oort (regiunea cu cea mai mare densitate de obiecte, localizată între 1.000 şi 10.000 UA) ce este similară discului spiralat al Căii Lactee. Conform acestui model, braţele regiunii interne a norului Oort se întind pe o distanţă de 15.000 UA.

Confirmarea acestui model prin observaţii este însă extrem de dificilă. Cercetătorii vor trebui să urmărească în mod direct obiecte din norul Oort sau să le capteze lumina reflectată, separând-o de diferite şi numeroase alte surse de lumină (directă sau indirectă, reflectată) atât din Sistemul Solar, cât şi de dincolo de acesta. Ambele variante sunt extrem de dificile şi deocamdată nu există resurse dedicate acestui obiectiv, deşi aflarea mai multor date despre această structură îndepărtată poate oferi informaţii importante despre geneza Sistemului Solar.

Editor : B.P.