Sari la conținut

NASA vrea să modifice ADN-ul astronauților pe care îi va trimite pe Marte

NASA caută căi de a manipula ADN-ul astronauților pe care îi va trimite pe Marte pentru a-i proteja de radiații cosmice, relatează marți ziarul The Australian în ediția sa electronică.

Foto: Gulliver/Getty Images

Agenția spațială americană intenționează să lanseze prima sa misiune cu echipaj uman spre planeta roșie în jurul lui 2030, dar trebuie încă să depășească provocări aflate la limitele științei moderne. Protejarea membrilor echipajului de efectele particulelor de înaltă energie care le vor mitralia corpurile va fi una dintre cele mai dificile.

Douglas Terrier, șef al departamentului tehnologic de la NASA, a declarat că organizația efectuează cercetări asupra unor medicamente care ar putea repara stricăciunile produse ADN-ului și că este deschisă posibilității de a ajusta activitatea genetică sau de a modifica genele, scrie Agerpres.

Într-o declarație dată la Londra înainte de un summit dedicat inovării, dr. Terrier a spus că cea mai mare parte din operațiunile zilnice de gestionare a navei vor fi încredințate unui inteligențe artificiale "puternice", capabilă să diagnosticheze bolile și să efectueze chirurgie robotică din cauza decalajului de 20 de minute în comunicațiile cu Pământul.

Printre alte posibilități care ar putea fi dezvoltate pentru susținerea unei misiuni pe Marte se află și construcția unei colonii pe lună, care ar urma să fie folosită ca port pentru încărcarea navetei cu apă și combustibil.

NASA mai lucrează și la dezvoltarea unor propulsoare alimentate cu energie solară care ar putea crește semnificativ viteza călătoriei de 160 de milioane de kilometri. Dr. Terrier a mai spus că în această călătorie vor pleca probabil patru astronauți, cifră stabilită ca o medie între necesitatea unui echipaj redus și eliminarea riscului de singurătate.

Trimiterea de oameni dincolo de câmpul magnetic al Pământului pentru o lungă perioadă de timp ar însemna expunerea lor la nuclee atomice încărcate cu energie care le-ar putea afecta ADN-ul, crescând riscul de cancer și demență.

Dr. Terrier a spus că echipajul ar putea fi protejat de aceste radiații cu un blindaj sau cu un câmp de forță electromagnetică, dar acestea cel mai probabil nu ar fi practice.

NASA speră să-i țină pe astronauți în siguranță înconjurând o parte a navei într-un cocon de apă și folosind inginerie genetică pentru a le proteja genomul.

"Analizăm o gamă de lucruri, de la terapii cu medicamente, iar cele de până acum sunt chiar promițătoare, la cele mai extreme precum modificarea epigenetică — cred că acestea au multe consecințe etice și sunt încă în fază experimentală — până la manipulare genetică", a mai spus el.

Una dintre terapiile experimentale pentru ADN ale căror progrese sunt monitorizate de NASA este și un complex numit NMN, pentru care ar urma să înceapă testele clinice în acest an după ce au reușit efectiv să întinerească șoarecii în teste de laborator.

Modificările epigenetice ar implica realizarea de schimbări în substanțele chimice care controlează volumul genelor, astfel încât activitatea lor să poată fi redusă sau amplificată dacă ceva nu merge cum trebuie. De asemenea, ar putea fi posibil ca genele astronauților să fie modificate pentru a crește rezistența celulelor.

Etichete: misiune nasa , astronauti nasa , radiatii cosmice , modificari adn astronauti , misiune nasa pe marte

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale