Cea mai veche dovadă a unei amputări chirurgicale a fost descoperită la un schelet dintr-o peşteră din Indonezia, conform unui studiu ce schimbă istoria medicinei.
Până în prezent, cea mai veche dovadă a unei asemenea intervenţii chirurgicale data din urmă cu 7.000 de ani, a fost adusă la lumină în 2010 într-un sit neolitic din Franţa (Seine-et-Marne). Este vorba despre o amputare de braţ la un bărbat vârstnic, intervenţie reuşită conform datelor imagistice care au relevat semne de cicatrizare în urma analizei osemintelor străvechi.
Oamenii de ştiinţă au căzut, în general, de acord în ceea ce priveşte asocierea apariţiei primelor practici medicale cu revoluţia neolitică din urmă cu aproximativ 10.000 de ani, când agricultura şi adoptarea unei vieţi sedentare au dat naştere unor probleme de sănătate necunoscute anterior.
Însă, excavarea rămăşiţelor umane cu o vechime de cel puţin 31.000 de ani, în partea indoneziană a insulei Borneo, aduce informaţii noi, dezvăluind că vânătorii-culegători au practicat chirurgia cu mii de ani mai devreme decât se estima.
Descoperirea "rescrie cunoaşterea noastră despre aceste cunoştinţe medicale", a declarat paleontologul Tim Maloney de la Universitatea Griffith din Australia, care a condus studiul, publicat miercuri în jurnalul ştiinţific Nature.
Osemintele au fost aduse la lumină în 2020 în impozanta peşteră calcaroasă Liang Tebo, cunoscută pentru picturile sale rupestre. Printre nenumăraţii lilieci, şerpi şi chiar câţiva scorpioni care populează locul, paleontologii au îndepărtat cu delicateţe straturile sedimentare şi au găsit un schelet remarcabil de bine conservat.
Scheletului nu îi lipsea decât partea de jos a piciorului stâng. Extremitatea osului rămas indica o tăietură "dreaptă, oblică, ce se poate observa privind prin os", a spus Tim Maloney la o conferinţă de presă, citat de Agerpres. Aspectul ar fi fost mai puţin regulat dacă amputarea ar fi fost provocată de o cădere sau de atacul unui animal. Aceste dovezi indică faptul că nu a fost vorba despre o amputare accidentală, ci despre o adevărată alegere medicală.
Şi mai surprinzător: pacientul, care a murit în jurul vârstei de douăzeci de ani, pare să fi supravieţuit între şase şi nouă ani după intervenţie, conform semnelor de refacere osoasă, observabile la microscop.
De asemenea, este puţin probabil ca amputarea să fi fost efectuată ca pedeapsă, deoarece copilului (sau tânărului adolescent) se pare că i-a fost acordată atenţie după intervenţie şi la înmormântare.
"Acest lucru presupune o cunoaştere aprofundată a anatomiei umane, a sistemului muscular şi vascular", se arată în studiu. Persoanele care l-au operat pe tânărul adolescent au trebuit să "cureţe, să dezinfecteze şi să panseze în mod regulat rana" pentru a preveni orice sângerare postoperatorie sau infecţie ce puteau duce la deces.
Starea fizică a tânărului, devenit dependent după amputare, i-a determinat probabil pe cei din jur să aibă grijă de el timp de şase până la nouă ani, ceea ce indică un comportament altruist la acest grup de vânători-culegători.
Cercetarea "pune într-o nouă lumină îngrijirea şi tratamentul oferite în trecutul îndepărtat şi schimbă opinia conform căreia aceste chestiuni nu erau luate în considerare în vremurile preistorice", a reacţionat Charlotte Ann Roberts, specialistă în arheologie la Universitatea Britanică din Durham, într-un comentariu ce acompaniază studiul.
În materie de chirurgie, există numeroase dovezi preistorice de trepanaţii sau extracţii dentare. Însă, astfel de amputaţii ale membrelor sunt extrem de rare, fiind greu de identificat în cazul osemintelor care nu s-au conservat la fel de bine.
După descoperirea din Borneo, multe întrebări rămân fără răspuns, printre acestea numărându-se cele referitoare la modalitatea în care a fost efectuată procedura şi în care a fost alinată durerea sau la frecvenţa acestei practici.
La tropice, rapiditatea instalării infecţiilor se poate să fi stimulat dezvoltarea unor produse antiseptice care exploatau proprietăţile medicinale ale vegetaţiei bogate din Borneo, susţin autorii. Ei sugerează, de asemenea, că la intervenţie ar fi putut fi utilizată o lamă din piatră.
Noi săpături sunt programate anul viitor în grota Liang Tebo, în speranţa că se vor putea afla mai multe informaţii despre oamenii care au populat-o. "Condiţiile sunt propice pentru noi descoperiri uimitoare în acest 'punct fierbinte' al evoluţiei umane", a declarat Renaud Joannes-Boyau, profesor asociat la Southern Cross University (Australia), care a ajutat la datarea scheletului.
Editor : A.P.
