Un test de sânge ar putea determina tendințele suicidare ale unei persoane. Care sunt genele responsabile de un astfel de comportament

Data actualizării: Data publicării:
Cercetătorii au identificat patru gene asociate cu gândurile sau comportamentele suicidare
Cercetătorii au identificat patru gene asociate cu gândurile sau comportamentele suicidare. FOTO: Profimedia Images

Oamenii de ştiinţă au identificat patru gene care ar putea influenţa vulnerabilitatea la gândurile sau comportamentele suicidare.

"Este important de reţinut că aceste gene nu predispun pe nimeni la probleme, însă este important de înţeles, de asemenea, că ar putea exista riscuri sporite, în special atunci când ele sunt combinate cu evenimente din viaţă", a declarat coautorul studiului, Nathan Kimbrel, profesor asociat la departamentul de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale de la Universitatea Duke din Durham, Statele Unite, potrivit upi.com, citată de Agerpres.

Pentru a identifica genele responsabile, Kimbrel şi colegii săi au efectuat o analiză amplă, la nivelul întregului genom, pe baza unor date prelevate de la peste 630.000 de veterani americani. Dintre participanţi, 71,4% aveau origine europeană, 19,1% africană, 8,1% hispanică şi 1,3% asiatică. Majoritatea participanţilor erau bărbaţi, iar 9% erau femei.

Dosarele medicale au relevat în cadrul acelui grup 121.000 de cazuri de gânduri sau acţiuni suicidare. Persoanele care nu aveau un istoric documentat de comportament de auto-vătămare au fost incluse într-un grup de control.

Studiul a inclus analize de sânge, fiind observate legături între comportamentul suicidar şi ESR1, un receptor de estrogen. Acesta a fost identificat anterior drept o genă determinată atât în cazul tulburării de stres post-traumatic (PTSD) cât şi a depresiei, care sunt factori de risc pentru comportamentele suicidare în rândul veteranilor.

A fost identificată de asemenea o asociere cu DRD2, un receptor de dopamină. Acesta a fost asociat cu tentative de sinucidere, schizofrenie, tulburări de dispoziţie, ADHD, comportamente riscante şi tulburări asociate consumului de alcool.

A treia genă identificată a fost DCC, exprimată în ţesutul cerebral de-a lungul vieţii. Aceasta a fost asociată anterior cu multiple afecţiuni psihiatrice. Studiul a remarcat că nivelul acesteia este crescut în creierul persoanelor care mor prin sinucidere.

O altă genă, TRAF3, a fost asociată cu un comportament antisocial, consum de substanţe şi ADHD.

Cercetătorii au identificat, de asemenea, alte nouă gene specifice moştenirii genetice a pacientului.

"În timp ce genele reprezintă un risc mic în raport cu alţi factori, este necesar să înţelegem mai bine căile biologice care stau la baza riscului unei persoane de a se angaja într-un comportament suicidar", a declarat Kimbrel, citată într-un comunicat emis de universitate.

"Sinuciderea este cauza a peste 700.000 de decese anual şi reprezintă a patra cauză de deces în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani", a menţionat el. "Cu cât ştim mai multe, cu atât putem preveni mai eficient aceste morţi tragice", a adăugat coautorul studiului.

Mai multe cercetări sunt necesare pentru a se afla dacă aceste constatări pot conduce la tratamente ţintite, conform concluziilor oamenilor de ştiinţă.

Rezultatele studiului au fost publicate online miercuri în jurnalul ştiinţific JAMA Psychiatry.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cine moștenește datoriile unei persoane decedate și în ce condiții pot fi obligați moștenitorii să le...
Digi FM
Cornel Dinu, în pragul disperării la 78 de ani. Ce pensie are, de fapt, legenda lui Dinamo și câți bani îi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
CRBL a șters toate fotografiile cu iubita mai tânără cu 23 de ani. Ce se întâmplă, de fapt, între artist și...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colin Farrell, moment emoționant alături de fiul său diagnosticat cu o boală neurologică rară: "Sunt mândru...
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de...
Newsweek
Cum a motivat CCR că plafonarea pensiilor militare respectă Constituția? De ce pensia nu crește cu soldele?
Digi FM
Alegeri SUA. Ce sunt "midterms" și de ce sunt atât de importante
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum reușesc japonezii să îmbătrânească frumos. Obiceiurile care îi ajută să rămână activi și după 80 sau 90...
Digi Animal World
Trei pui de veveriță, prinși într-un nod imposibil! Veterinarii au intervenit de urgență pentru a le salva...
Film Now
Nicolas Cage, evacuat din vila de 10,5 milioane de dolari. A ajuns să locuiască în hoteluri
UTV
Cum arată casa lui Florin Dumitrescu decorată de Crăciun. Surpriza pregătită pentru soția lui, Cristina...