YouTube suspendă contul unui post de televiziune australian pentru „dezinformare” în privința COVID-19

Data publicării:
YouTube Page On Computer Screen
Foto: Profimedia Images

YouTube a anunţat duminică suspendarea timp de o săptămână a canalului de televiziune Sky News Australia. Reprezentanții platformei spun că au luat această decizie pentru a împiedica răspândirea de informaţii false cu privire la COVID-19.

Această măsură a fost luată după o analiză a materialelor video postate pe YouTube de către canalul de televiziune aparţinând magnatului media Rupert Murdoch.

„Avem stabilite politici clare în materie de informaţii false cu privire la COVID-19 (...) pentru a preveni răspândirea informaţiilor false despre coronavirus care ar putea dăuna lumii reale”, arată YouTube într-un comunicat.

Cu 1,86 de milioane de abonaţi pe YouTube, canalul Sky News Australia - care aparţine unei filiale a grupului media News Corp, al lui Rupert Murdoch - are un public care depăşeşte graniţele Australiei. Materiale postate de Sky News Australia, printre care unele care pun sub semnul îndoielii existenţa pandemiei şi eficienţa vaccinurilor, sunt preluate şi redifuzate pe reţelele sociale în lumea întreagă, relatează AFP, citată de Agerpres.

În urmă cu trei zile, canalul a publicat o cronică în care unul dintre analiştii postului Sky News Australia, recunoscut pentru ostilitatea sa faţă de restricţiile sanitare, a criticat în special decizia autorităţilor australiene de a prelungi carantina din Sydney.

Reprezentanţii Sky News au confirmat blocarea temporară impusă de YouTube. Un purtător de cuvânt al televiziunii a subliniat că Sky News Australia „„susţine discuţiile şi dezbaterile cu privire la un mare număr de subiecte şi de puncte de vedere, dezbateri ce sunt vitale pentru orice democraţie”.

„Ne luăm în serios angajamentul de a îndeplini aşteptările editoriale şi ale comunităţii”, a adăugat el.

YouTube aplică trei tipuri de sancţiuni în caz de încălcări ale „standardelor comunităţii”: prima este suspendarea contului timp de o săptămână, apoi suspendarea timp de două săptămâni în caz de recidivă în interval de 90 de zile după prima abatere şi apoi suspendarea definitivă a contului şi ştergerea sa de pe platformă.

Contul fostului preşedinte american Donald Trump a fost suspendat de YouTube la începutul acestui an.

Platforma YouTube este proprietate a grupului Alphabet, compania mamă a Google.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când poți fi amendat dacă folosești camera auto. Ce spune legea în 2026 despre filmările din trafic
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„The Dog Stars” al lui Ridley Scott, eşec la debut cu încasări de 8 milioane de dolari. Cum arată top 3 în...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Veste bună pentru pensionari. Când se vor mări pensiile cu 7%? Ce bani se vor primi în plus?
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Gesturi romantice pe covorul roșu. Adria Arjona și Jason Momoa, îndrăgostiți la premiera noului ei film
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani