O australiancă povestește cum a supravieţuit atacului unui rechin: „Am început să-l lovesc cu pumnul. Parcă mă luptam cu un dinozaur”

Data publicării:
rechin marele alb
Foto: Profimedia

O femeie din Sydney care a supravieţuit atacului unui rechin a povestit momentul în care s-a trezit faţă în faţă cu rechinul alb de 4 metri. Leah Stewart, în vârstă de 34 de ani, a fost trasă sub apă la Coogee Beach în luna iunie, iar rechinul a muşcat-o de coapsă şi de braţe, provocându-i o pierdere extremă de sânge şi leziuni atât de grave încât medicii au fost nevoiţi să-i amputeze braţul stâng, relatează BBC, citat de News.ro.

Într-un interviu difuzat duminică, Stewart, care are un copil, a spus că era hotărâtă să trăiască pentru fiica ei.

„În mintea mea, îmi spuneam: … «Nu mă vei lua de lângă fiica mea», m-am răsucit şi am început să-l lovesc cu pumnul iar, şi iar şi iar. Parcă mă luptam cu un dinozaur”, a spus ea.

Cu câteva momente înainte, Stewart tocmai îşi terminase sesiunea obişnuită de înot de sâmbătă dimineaţa şi se îndrepta spre ţărm când a fost avertizată de pericol.

„Am auzit o fată în spatele meu, un ţipăt ascuţit. M-am întors şi am văzut o înotătoare uriaşă în spatele ei. Era imensă”, a povestit ea pentru emisiunea „60 Minutes” a postului Nine Network.

„M-am uitat la mărimea aripii şi mi-am dat seama că nu era un delfin”, a adăugat ea.

Stewart s-a întors şi şi-a dat seama că rechinul era „chiar acolo şi se apropia din ce în ce mai mult”.

Faţa rechinului era „îngrozitoare”, cu „ochi mici şi negri ca nişte mărgele”, iar „dinţii şi gura erau uriaşi””.

„Ne priveam faţă în faţă”, a spus Stewart, iar la un moment dat, rechinul se afla la doar 30 de centimetri de ea.

Chiar şi în acel moment, Stewart a rămas calmă.

„Sunt dreptace, aşa că m-am gândit: «Hai să dau un croşeu de stânga». Am încercat să lovesc cu braţul stâng, iar rechinul m-a prins de antebraţ şi mi-a sfâşiat pielea, muşchii, totul… a rămas o gaură mare între antebraţ şi mână”, a povestit ea.

Rechinul a început să o tragă pe Stewart sub apă, apucând-o de picior.

„Mi-a trecut prin minte: «Asta e, aşa o să mor», iar apoi m-am gândit la [fiica mea] August şi mi-am dat seama că nu va mai avea o mamă, că va creşte fără mamă”, a spus ea, încercând să-şi stăpânească lacrimile.

„Ştiam pur şi simplu că nu o pot părăsi... Ştiu că sună ciudat, dar parcă mi-am impus să mă întorc”, a adăugat femeia.

Lupta cu rechinul a fost „ca şi cum ai da cu pumnul într-un zid de cărămidă”, dar ea a continuat.

„Probabil că i-am dat o lovitură foarte bună, pentru că m-a lăsat în pace. A fost cel mai greu lucru din lume, dar m-am luptat să ies de acolo”, a adăugat ea.

Stewart a fost trasă la mal de alţi înotători şi dusă de urgenţă la spital, unde a fost plasată în comă indusă şi a suferit peste 10 operații.

În ciuda experienţei sale cutremurătoare, Stewart a spus că nu vrea să fie amintită ca „fata care a fost atacată pe plajă”.

„Sunt femeia care a lovit rechinul în faţă”, a spus ea.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță