Povestea unei femei oarbe. Are unul dintre cele mai fascinante simțuri „neomologate” științific

Este ca un radar generat de misterioase conexiuni neuronale. I se spune „vedere oarbă” și se numără printre cele mai ciudate fenomene ale neuroștiinței cognitive.

Oamenii de știință spun că doar o mână de persoane, dintre cele care și-au pierdut treptat vederea ori s-au născut oarbe,  au această „superputere”: subconștientul lor poate să perceapă stimulii vizuali ai împrejurimilor.

Acesta și cazul Milinei Cunning, din Wishaw, Scoția, prezentat de BBC Radio în emisiunea Omul digital.

Milina și-a pierdut vederea la 20 de ani și, treptat, a realizat că are această capacitate neuronală de cartografiere subconștineță a spațiului înconjurător. Povestea ei a trezit interesul cercetătorilor.

„Dacă ar fi să arunc o minge de ping-pong spre capul Milinei, probabil că ar ridica brațul și s-ar feri chiar înainte de a conștientiza gestul meu”, spune Jody Culham, un neurolog care a scanat creierul Milinei.

Totuși, cum se simte lumea prin această „vedere oarbă”?

„Am ajuns în spital ca persoană cu deficiențe de vedere. M-au băgat într-o comă indusă, din cauza tuturor problemelor de sănătate pe care le aveam. Și am stat în comă timp de 52 de zile. Când m-am trezit, vedere mi-era complet neagră. Nu puteam vedea nimic. Mi-au spus că, în timp ce eram în comă, am suferit un accident vascular cerebral care m-a lăsat oarbă”, spune Milina.

Cu trecerea lunilor, Milina a început să perceapă anumite schimbări în starea ei: o aluzie cromatică își făcea loc în zona vizuală primară.

„Am fost pusă în contact cu un neurolog, profesorul Gordon Dutton. Și de cum ne-am întâlnit, a știut pe loc: mi-a confirmat că am ceea ce se numește 'vedere oarbă' ”, își amintește Milina.

A urmat un test. Dutton a înșirat scaune pe coridorul unui spital și i-a cerut Milinei să pășească printre ele: „Mergeți într-un ritm normal”. Milina s-a lovit de fiecare scaun. Însă în momentul în care i s-a spus să execute pași rapizi, s-a întâmplat ceva uimitor: „Nu m-am lovit de ele nici măcar o dată. A fost pur și simplu incredibil”.

Ce anume a făcut posibil acest lucru? Profesorul Dutton a îndemnat-o pe Milina să se lase în voia instinctului și să se gândească cât mai puțin la prezența scaunelor: „În momentul acela, subconștientul meu mi-a spus cum să execut această sarcină și să evit scaunele”.

Milina poate să se orienteze prin casă fără probleme, iar dereticatul îi reușește exemplar: „Doar că nu pot vedea lucrurile. Însă știu că sunt acolo. Creierul îmi spune (...) E ciudat că, totuși, pot vedea lucrurile deși nu le văd, pentru că sunt oarbă”.

Cercetătorii susțin că „vederea oarbă” este rezultatul abilității conștiente a minții de a recunoaște date vizuale neformate, însă care, pe cât de neprelucrate ar fi, sunt destul de informative ca să permită subconștient nevăzătorilor să se adapteze cu siguranță la mediul înconjurător.