Video Un fenomen cosmic rar a trimis un flux de particule spre Pământ de la 8,5 miliarde de ani lumină distanţă

Data publicării:
O gaura neagra care inghite o stea
Imagine creată de un artist care înfăţişează distrugerea unei stele de către o gaură neagră. Foto: M.Kornmesser/Observatorul European Sudic

Un flux de particule care a luminat cerul nopţii, în luna februarie a acestui an, a fost rezultatul distrugerii unei stele masive care a intrat pe traiectoria unei găuri negre, au determinat astronomii. Evenimentul cosmic a avut loc într-o galaxie aflată la 8,5 miliarde de ani lumină distanţă, fiind nevoie tot de 8,5 miliarde de ani pentru ca particulele care au traversat spaţiul să ajungă pe Pământ, scrie CNN.

Galaxia nu fusese descoperită, înainte ca fluxul de particule să fie observat, tocmai pentru că lumina emanată de steaua distrusă de gaura neagră bloca lumina stelelor din acea galaxie.

Astronomii au mai detectat astfel de evenimente violente şi în trecut, însă cel observat pe 11 februarie a fost cel mai puternic de până acum.

Când o stea este distrusă de o gaură neagră, aceasta eliberează cantităţi enorme de energie sub forma unui flux de particule care sunt expulzate în spaţiu cu viteze apropiate de cea a luminii.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Astronomii care au studiat evenimentul cred că fluxul e particule era îndreptat direct spre Pământ, un motiv pentru care s-a şi văzut atât de bine.

După ce primul semnal a fost detectat, zeci de telescoape au fost activate în toată lumea.

Telescopul din Chile operat de Observatorul European Sudic a putut determina distanţa la care a avut loc evenimentul cosmic, în timp ce telescopul Hubble, din spaţiu, a analizat compoziţia fluxului de particule.

Analiza fenomenului, care a primit numele de lucru "AT 2022cmc" a ridicat însă şi semne de întrebare.

Potrivit astronomilor, doar în 1% dintre cazurile în care o stea este înghiţită de o gaură neagră sunt expulzate astfel de fluxuri de particule în spaţiu. Motivul rămâne încă neclar, însă oamenii de ştiinţă bănuiesc că ar putea avea legătură cu viteza cu care gaura neagră se învârte în jurul propriei axe. Cu cât viteza este mai mare, cu atât este mai puternic jetul de particule.

Concluziile astronomilor au fost publicate, miercuri, în două studii separate, în revistele Nature şi Nature Astronomy.

"Astronomia evoluează. Oamenii de ştiinţă pot folosi AT 2022cmc drept model pentru a şti să caute şi alte evenimente similare provocate de găruile negre îndepărtate", a declarat Igor Andreoni, unul dintre co-autorii studiului publicat în revista ştiinţifică Nature.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak, e de nerecunoscut. A trecut prin momente cumplite, cu ce se...
Digi FM
Câți bani a plătit un bărbat pentru un zbor la clasa întâi. A rămas fără cuvinte: „Este o cameră de hotel în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, primul clip de familie cu soțul și fiul. S-au distrat și au rămas cu amintiri de neuitat
Film Now
Baz Luhrmann, despre mariajul de 29 de ani cu Catherine Martin: „Este absolut real!” Ei duc vieți separate și...
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al...
Newsweek
Înalta Curte, decizie importantă legată de anularea CASS la pensie. Un pensionar a recuperat deja banii
Digi FM
Ce a pățit o femeie după ce a trecut printr-un AVC: "Acum sunt tratată ca o imigrantă. Situația îmi frânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Gaura gravitaţională" de sub Antarctica oferă o privire rară asupra interiorului profund al Terrei.Cum este...
Digi Animal World
Momentul când un băiețel de doar trei ani e urmărit de un coiot uriaș, chiar în fața casei: „Nu am crezut...
Film Now
Fiul lui Audrey Hepburn susține că filmul cu Lily Collins nu i-ar fi plăcut celebrei sale mame: „Sper să...
UTV
Mario Fresh este acuzat că a înșelat-o pe Alexia Eram cu Iuliana Beregoi. „Te faci de rușine! Ai grijă că...