DNA: ENEL a făcut investiţii din banii clienţilor. Reacția companiei

Data publicării:
energie electrica stalpi tensiune mediafax-2

Actualizare 22:00: Reprezentanţii Enel susţin însă că au respectat toate prevederile din contractul de privatizare.

Nivelul investitiilor agreat pentru toate cele trei companii de distribuţie a fost îndeplinit şi chiar depăşit. Din 2005, când a intrat pe piaţa din România, Enel a investit aproximativ 1,9 miliarde de euro, fără taxele de conectare”, au declarat reprezentanţii companiei.


Informaţia apare în referatul procurorilor prin care cer arestarea preventivă a vicepreşedintelui ANRE, a unui director ENEL şi a unui om de afaceri. Potrivit anchetatorilor oficialii ANRE urmau să favorizeze ENEL şi la privatizarea Nuclearelectrica.  

ENEL se obligase la privatizare să investească 220 de milioane de euro în reţeaua electrică.

Investiţia trebuia făcută din fonduri proprii, însă investitorul a aşteptat să încaseze banii de la consumatorii din România.

Sumele de bani au fost direcţionate către ENEL INVESTMENT HOLDING BV, societate comercială cu sediul în Amsterdam - Olanda, aflată în Grupul ENEL, sumele de bani revenind în ţară prin alte mecanisme de transfer ca sume aferente obligaţiilor de investiţii angajate de partea italiană, au stabilit procurorii DNA.

Pe de altă parte, potrivit DNA, reprezentanţi de la nivelul conducerii instituţiilor implicate în privatizarea ELECTRICA SA au în vedere favorizarea grupului italian ENEL în procedura de privatizare a SC Nuclearelectrica SA, unităţile 3 şi 4, în schimbul unor sume de bani.

Schema prin care ENEL aplica o dublă taxare pentru certificatele verzi a fost descoperită deANRE în prima jumătate a anului trecut. Autoritatea a cerut companiei să scadă fiecare factură cu 6%. Procurorii susţin însă că vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, i-a propus directorului ENEL, Florin Gugu, reducerea tarifelor cu doar 1,3%.

La o factura de 100 de lei, paguba fiecărui client a fost de 4,7 lei.

Peste 3 milioane de consumatori din București și din Ilfov au de suferit.

De câştigat a avut ENEL, care a făcut o economie de două milioane şi jumătate de euro, potrivit procurorilor. Compania a fost ajutată de un vicepreședinte ANRE, care nu ar fi acţionat dezinteresat. A condiționat ajutorul de acordarea unor contracte către firma ElectroAlfa International SRL, ăatronată de Gheorghe Ciubotaru, și el reținut în același dosar, susţin anchetatorii.

Şeful ANRE îi contrazice însă pe procurori. Într-o intervenție la Digi24, el a susţinut că reducerea facturilor ar fi trebuit să fie de 1,3 la sută și a fost operată de toți cei opt distribuitori de energie electrică.

Acest lucru s-a institutit de o analiză făcută de o comise independentă din cadrul Autorității și s-a stabilit un procent de 1,3% scăzut din factură pe o perioadă de timp de câteva luni, astfel încât consumatorul să își primească toți banii pe forma veche de susținere. ANRE a observat că există această dublă taxare și a obligat toți furnizorii să retrocedeze, să dea înapoi”, a explicat Nicolae Havrileț, la Digi24.

Reprezentanții Enel nu au vrut să dea informaţii despre acuzaţiile aduse de procurori. Compania a anunțat sec, într-un comunicat, că verifică datele și colaborează cu autoritățile pentru clarificarea informațiilor.

Compania Enel Muntenia este unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România. A avut anul trecut afaceri de 1,5 miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Un avion Delta Air Lines a aterizat de urgență după ce pilotului i s-a făcut rău în timpul zborului: „Trebuie...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja