Live

Jennifer Lopez a dezvăluit că a fost hărțuită sexual de un regizor

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Imagews

Actriţa şi cântăreaţa Jennifer Lopez a dezvăluit în cadrul unui interviu că a fost hărţuită sexual la începutul carierei sale în film, când un regizor care urma să o angajeze i-a cerut să îşi expună sânii. Artista a spus că a fost îngrozită după ce a refuzat cererea acestuia, înţelegând că risca să piardă oportunitatea de a juca în acea peliculă, scrie Reuters, citat de News.ro.

Jennifer Lopez a spus, într-un interviu publicat, joi, de revista Harper’s Bazaar, că nu s-a confruntat cu acel tip de abuz sexual despre care au vorbit mai multe femei de la Hollywood.

„Însă, mi-a cerut un regizor să îmi scot bluza şi să îmi expun sânii? Da, s-a întâmplat. Dar am făcut asta? Nu”, a spus Jennifer Lopez, în vârstă de 48 de ani.

„Când m-am apărat, am fost îngrozită. Îmi amintesc că îmi bătea foarte tare inima şi mă gândeam: «Ce am făcut? Acest bărbat mă angajează!» Era unul dintre primele mele filme. Însă, ştiam că acel tip de comportament nu este corect”, a adăugat ea.

Lopez nu a dezvăluit numele regizorului sau titlul filmului la care a făcut referire. Artista a glumit spunând că a avut curajul să îl refuze pe acel regizor datorită faptului că a crescut în cartierul Bronx din New York.

Jennifer Lopez, născută pe 24 iulie 1969, în cartierul Bronx din New York, a devenit cunoscută pe plan internaţional în 1997 graţie rolurilor principale interpretate în filmele ”Selena” şi ”Anaconda”. La sfârşitul anilor 1990 a debutat în muzică cu un album foarte bine primit de public şi de critici, intitulat ”On the 6”, care a conţinut două single-uri de mare succes - ”If You Had My Love” şi ”Waiting For Tonight”. A lansat alte albume de succes, precum ”J. Lo” şi ”This Is Me... Then”, a făcut o pauză pentru a se concentra asupra carierei de actriţă şi a revenit în muzică, în 2005, cu albumul ”Rebirth”.

Lopez a jucat în numeroase filme şi s-a remarcat şi în televiziune, în juriul emisiunii ”American Idol”. Întrucât albumele ei au fost vândute în peste 60 de milioane de copii, iar filmele în care a fost distribuită au generat în total încasări de peste 2 miliarde de dolari, Jennifer Lopez este considerată cea mai influentă - şi cel mai bine plătită - artistă latino din toate timpurile. Pe 20 iunie 2013, Jennifer Lopez a fost recompensată cu cea de-a 2.500-a stea de pe Walk of Fame din Hollywood.

Ea este şi producătoare a unor show-uri precum “World of Dance” şi comedia romantică ce urmeazî să apară, ”Second Act”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicole Kidman a strălucit într-o rochie lungă aurie la ceremonia în care a primit premiul pentru întreaga carieră

Harvey Weinstein scapă de condamnarea pentru viol din 2020

O elevă de 17 ani din Dâmbovița ar fi fost agresată sexual în liceu, de patru adolescenți. Făptașii, arestați preventiv

Un actor din Oradea a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru că și-ar fi violat o colegă. "E o porcărie, totul a fost consimțit"

Partenerii noștri