Live

Atacul cibernetic de la Cadastru blochează serviciile ANCPI. e-Terra este în continuare indisponibilă, iar cererile nu pot fi procesate

Data publicării:
Cadastru. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Atacul cibernetic care a vizat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă să afecteze activitatea instituției. ANCPI anunță că aplicația e-Terra și celelalte servicii informatice sunt în continuare indisponibile, ceea ce face imposibilă înregistrarea și procesarea cererilor de cadastru și carte funciară.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată că sunt continuate demersurile pentru restabilirea funcţionării sistemelor informatice afectate de incidentul de securitate cibernetică.

„În prezent, aplicaţia de cadastru şi carte funciară e-Terra, serviciile de e-mail, precum şi celelalte servicii informatice ale ANCPI rămân indisponibile. Întrucât întregul flux de lucru este complet digitalizat, indisponibilitatea aplicaţiei informatice face imposibilă atât înregistrarea unor noi cereri de recepţie şi/sau înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cât şi soluţionarea cererilor deja înregistrate”, precizează reprezentanţii instituţiei.

Potrivit sursei citate, investigaţiile privind incidentul, precum şi activităţile tehnice de remediere sunt în curs de desfăşurare, în coordonare cu instituţiile competente.

„Pentru a nu afecta desfăşurarea acestora şi măsurile tehnice aflate în implementare, ANCPI nu poate comunica, la acest moment, informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele incidentului sau la elementele rezultate din investigaţie. ANCPI va comunica tuturor colaboratorilor (persoane fizice autorizate, notari publici, executori judecătoreşti, avocaţi etc.), precum şi publicului larg, prin intermediul canalelor oficiale de comunicare şi al mijloacelor mass-media, informaţii actualizate privind evoluţia situaţiei, în măsura în care acestea vor putea fi furnizate”, transmit reprezentanţii agenţiei.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a anunţat, miercuri, că aplicaţia de cadastru şi carte funciară e-Terra nu va fi disponibilă până la finalul săptămânii, în urma unui incident tehnic descris ca fiind „cel mai grav incident tehnic din istoria instituţiei". Ulterior, agenţia a anunţat că este vorba despre un atac cibernetic major.

Un hacker a scos la vânzare pe internet datele furate după atacul cibernetic asupra site-ului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), relatează Public Record.

Citește și Val de atacuri cibernetice asupra unor instituții din România. DNSC: „Trebuie să pornim mereu de la premisa că putem fi o victimă”

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Să fie fericit că nu am fost eu”. Ibrahimovic l-a făcut ”praf” în direct, apoi și-a anunțat retragerea: ”Prima și ultima dată”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oana Gheorghiu: Atacurile cibernetice care au afectat servicii publice ale statului sunt inacceptabile. Trebuie să devină o lecţie

Șeful Agenției de Cadastru: Datele oamenilor sunt în siguranță. Aplicațiile vor fi migrate pe cloud-ul guvernamental coordonat de STS

Agenția Națională de Cadastru spune că bazele de date nu au fost afectate. Când se reiau serviciile

Cum poți beneficia de înregistrarea gratuită a proprietății în sistemul de cadastru și carte funciară. Explicațiile ANCPI

Partenerii noștri