Oana Gheorghiu: Atacurile cibernetice care au afectat servicii publice ale statului sunt inacceptabile. Trebuie să devină o lecţie

Data publicării:
oana gheorghiu
Oana Gheorghiu, vicepremier. Foto: gov.ro

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu spune că atacurile cibernetice care au afectat în ultimele zile servicii publice ale statului sunt inacceptabile. Ea precizează că primele verificări indică posibile deficienţe în respectarea procedurilor şi obligaţiilor privind securitatea cibernetică.

„Atacurile cibernetice care au afectat în ultimele zile servicii publice ale statului sunt inacceptabile. Primele verificări indică posibile deficienţe în respectarea procedurilor şi obligaţiilor privind securitatea cibernetică. În acest moment, prioritatea este re-operaţionalizarea în condiţii de siguranţă a serviciilor indisponibile. Experţii instituţiilor competente lucrează pentru restaurarea sistemelor, verificarea integrităţii datelor şi eliminarea vulnerabilităţilor. Serviciile trebuie repornite numai după ce există garanţia că pot funcţiona în siguranţă”, a scris Gheorghiu pe Facebook, potrivit News.ro.

Gheorghiu menţionează că aceste incidente arată însă o problemă mai profundă: lipsa de coordonare dintre instituţiile statului în construirea şi administrarea unor soluţii digitale eficiente, interoperabile şi sigure.

„Securitatea cibernetică nu este o chestiune tehnică secundară şi nu poate fi tratată diferit de la o instituţie la alta. Este o responsabilitate directă a conducerii fiecărei instituţii şi o condiţie esenţială pentru încrederea cetăţenilor în stat. Nu putem considera această criză încheiată odată cu repornirea sistemelor. Trebuie să aflăm ce nu a funcţionat, cine nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi ce trebuie schimbat. Sunt necesare standarde unitare, audituri reale, copii de siguranţă testate, planuri de continuitate şi o coordonare fermă la nivelul întregii administraţii”, subliniază Gheorghiu.

Potrivit vicepremierului, aceste atacuri trebuie să devină o lecţie învăţată pentru statul român.

„Vom lua toate măsurile necesare pentru ca vulnerabilităţile constatate să fie eliminate, responsabilităţile asumate, iar asemenea blocaje să nu se mai repete”, anunţă Oana Gheorghiu.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a anunţat săptămâna trecută că aplicaţia de cadastru şi carte funciară e-Terra nu va fi disponibilă până la finalul săptămânii, în urma unui incident tehnic descris ca fiind „cel mai grav incident tehnic din istoria instituţiei”.

Ulterior, agenţia a anunţat că este vorba despre un atac cibernetic major și a prelungit termenul până la care platformele nu vor fi disponibile.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul unic din România unde se întâlnesc trei țări. O singură bornă marchează punctul spectaculos
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Noua lege a pensiilor, criticată dur de un expert. Cine sunt pensionarii care au pierdut la recalculare?
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă